Stelian Ogică, transformare radicală după ce s-a vindecat de microbul jocurilor de noroc. Cu ce a ajuns să se ocupe acum (exclusiv)

de: Ștefan R. Apostol
13 07. 2022

Pentru publicul avid de senzațional, în 2001 numele de Stelian Ogică devenea sinonim cu câștigurile la loto. Pe 21 ianuarie 2001, Stelian Ogică anunța că ar fi fost câștigătorul unui bilet la Loto. Valoarea biletului era de aproape 1 milion de euro. Pe lângă asta mai era vorba de un apartament de trei camere. În realitate, Loteria Română valida drept câștigător biletul prezentat de către un anume Constantin Murariu, căruia i-a atribuit câștigul. Murariu era un subofițerul SPP. Celebru deja, Ogică îl acuza pe acesta de furt, ulterior era arestat de procurori, acuzat fiind de înșelăciune. Doi ani mai târziu este eliberat din închisoare, dar nu renunță la patima jocurilor de noroc. Surpriza a venit recent, acesta spunând că s-a vindecat de microbul jocurilor de noroc. Tot de la Ogică, în exclusivitate pentru Impact, s-a aflat și cu ce a ajuns să se ocupe acum.

De la jocuri de noroc, la antreprenor și șef de șantier

În urmă cu 21 de ani, Stelian Ogică intra în atenția presei, după ce se declara posesorul de drept al marelui premiu oferit de Loteria Română. În valoarea de aproximativ 1 milion de euro, Ogică își atribuia biletul câștigător, ulterior procurorii dovedind că acesta ar fi înșelat, atât opinia publică, cât și autoritățile. În același an era arestat și încarcerat până în 2003, fiind eliberat printr-o decizie a Curții de Apel București.

În același timp, presa de cancan scria despre relațiile acestuia cu diferite vedete ale momentului, printre care Liliana Mincă, Lorette, și altele. În același timp, după eliberarea sa, Stelian Ogică nu s-a lăsat de jocurile de noroc, câștigând din 2004 până în 2007, aproximativ 57,000 de euro la extragerile Loteriei Române.  Astăzi, spune Stelian Ogică într-un interviu exclusiv pentru Impact.ro, s-a lăsat definitv de aceste jocuri, și că nici nu ar mai știi să completeze un bilet.

„Ani buni am fost sub influența unui asemenea microb! Cel al jocurilor de noroc! Nu mai vedeam, nu mai trăiam pentru altceva!

E genul de hobby pe care dacă nu reușești să-l controlezi te poate duce la dezastru. Nu exagerez cu nimic când afirm asta! De mai bine de cinci ani nu am mai intrat în vreo agenție loto.

Astăzi, dacă prin absurd, aș decide să completez un bilet de joc, nu aș mai ști să fac asta. Nu mai știu să joc! Ar trebui să o întreb pe vânzătoare sau pe cineva din agenție, vă spun cu siguranță!”, afirmă el pentru impact.ro.

Conform celor declarate, astăzi Stelian Ogică a devenit un antreprenor de succes și un șef de șantier respectat de muncitori.

„Stelian Ogică, vechiul, nu mai există!”

Afirmația categorică a făcut-o în același dialog exclusiv cu redacția Impact. Pe lângă asta, vedeta mai spune că viața i s-a schimbat total, și că se gândește la familia sa și la copil.

„Stelian Ogică, vechiul, nu mai există! Sunt total schimbat și văd viața cu totul alți ochi.  Mă simt foarte bine în pielea noului Stelian Ogică și le transmit tuturor celor pasionați de jocurile de noroc să fie foarte atenți și să nu lase duși de val!

Am devenit mult mai atent la ce se întâmplă în viața mea. Mă consider total schimbat și împăcat cu mine însumi. Mai am câteva lucruri de făcut pentru a mă considera un om împlinit. Unul dintre aceste lucruri, care încă lipsesc din viața mea, e un gard pe care trebuie să-l ridic cât mai repede pe proprietatea mea de la Stoenești, de lângă Călugăreni.

Altfel, am un șantier de condus, pe care lucrează între 40 și 50 de oameni. Vorbesc mereu cu ei și încerc să-i înțeleg atunci când au probleme. Am devenit, într-un fel, un profesor de psihologie. Bine, și viața a avut rolul ei determinant în povestea asta, fiindcă am trecut prin multe și am avut ocazia să și învăț multe lucruri””, mai spune același Stelian Ogică.