Ștefan Stan, mesaj emoționant, după ce și-a înmormântat mama. Fostul concurent de la Vocea României: „Iubiți-vă părinții”

de: Alexandra Chivu
21 10. 2019

Ștefan Stan, câștigătorul primului sezon al show-ului ”Vocea României”, a scris un mesaj emoționant pe Facebook după ce și-a înmormântat mama.

Șefan Stan, mesaj emoționant după ce și-a înmormântat mama

Ștefan Stan, primul câștigător al emisiunii ”Vocea României”, a fost discret în privința familiei. De altfel, din 2011, când a intrat în lumina reflectoarelor, nu a dat prea multe detalii despre el, ci a lăsat presa să scrie ori să îl pozeze prin diferite locuri publice. De această dată, într-un moment plin de amărăciune, artistul a scris despre durerea pe care o are. Mama lui Ștefan s-a stins din viață sâmbătă, iar luni a fost condusă pe ultimul drum.

Ștefan Stan, primul câștigător de la ”Vocea României”, și-a condus mama pe ultimul drum, luni, lăsând, ulterior, un mesaj pe Facebook

Artistul a făcut anunțul: ”Mama m-a facut sa rad, mi-a sters lacrimile, m-a strans in brate cu sufletul, m-a privit reusind in viata si m-a ridicat cand am cazut. Mama a fost o promisiune de la Dumnezeu ca voi avea pentru totdeauna un prieten!”.

Fostul concurent de la Vocea României: „Iubiți-vă părinții”

Cântărețul le-a mulțumit tuturor celor care au lăsat un gând bun pe pagina lui de Facebook. În final, solistul le-a dat un sfat urmăritorilor lui: ”Iubiți-vă părinții!”.

„Va multumesc din inima pentru fiecare gand bun, pentru fiecare cuvant frumos lasat aici si care sunt sigur ca a ajuns la mama mea! Nu am cuvinte sa va multumesc tuturor! Dumnezeu sa aiba grija de fiecare dintre voi si… iubiti-va parintii, oamenii apropiati! Va iubesc sincer, oameni buni si frumosi!”, a scris Ștefan Stan pe Facebook.

Ștefan Stan este un cântăreț de muzică blues-soul care și-a câștigat notorietatea în 2011, odată cu obținerea primului loc în cadrul emisiunii de talente ”Vocea României”.