Va fi o noapte grea pentru copii, căci urmează pânda lângă brad și marile emoții, înainte de a descoperi cadourile și poate chiar și pe Moș. Cei pe care nu i-a furat somnul se pot lăuda că l-au prins pe bătrânul costumat în roșu. Printre ei se numără și Ștefan Bănică Junior, care a povestit într-un interviu întâmplarea vieții lui cu Moșul, alături de care ”a așternut” un sfat pentru părinți. După ce l-a așteptat un an, a venit cu desaga plină, dar nu darurile lui îi atrăgeau atenția, ci prezența sa, despre care a descoperit ulterior ceva ce acum, când misterul momentului e dat uitării, a rămas o amintire plăcută și hazlie.
„Eram disperat, tot așteptam…și a apărut Moșul la ușă. S-a și nimerit. Vântul bătea, afară ningea. Am avut senzația că sunt într-un basm. A intrat, m-am bâlbîit. Am zis două cuvinte acolo, că nu știam ce să zic. Peste câțiva ani de zile, am aflat că era mătușă-mea de la Predeal. Dar senzația a fost uluitoare. Și asta vreau să păstrez, pentru că acea senzație de poveste, de basm, e fenomenală. Așa ar trebui să crească copiii noștri, chiar dacă e epoca tehnologiei. Lucrul ăsta e o stare de spirit și așa ar trebui să rămână”, a spus Ștefan Bănică Junior într-un interviu.
View this post on Instagram
Antena 1 va avea un program special în zilele ce urmează. Postul Intact a programat ediții speciale din ”Neatza cu Răzvan și Dani”, Observator, dar va difuza și concertul lui Ștefan Bănică, înregistrat la Palatul Snagov, într-un decor deosebit. Stația va oferi publicului și filme produse de Disney, precum „Frozen-Regatul de gheață”, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” sau „Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri”, cât și producția SF 3D ”Avatar”.
08:00 – la ”Neatza cu Răzvan și Dani” vor fi invitați Elena Gheorghe, Connect-R și fiica sa, Maia, Nico, trupa Andre și Azur. În cadrul ediției vor cânta Florin Ristei și iubita sa, Naomi Hedman.
20:30 – filmul ”Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”
22:00 – filmul ”Omul spectacol” cu Hugh Jackman, Zac Efron, Zendaya, Michelle Williams și Rebecca Ferguson.
23:45 – concertul lui Ștefan Bănică Junior, intitulat ”Acasă de Crăciun”, unde va cânta alături de soția sa, Lavinia, și fiul Radu Ștefan.