Stațiunea din România care a devenit un șantier în plin sezon estival. E un coșmar pentru oameni
S-a dat startul concediilor și weekendurilor petrecute pe malul mării, însă mulți dintre turiștii care ajung acum pe litoral au parte de o experiență neplăcută. Una dintre cele mai populare stațiuni din România s-a transformat într-un șantier, în plin sezon estival. În loc de relaxare, oamenii au parte de praf și gălăgie.
O stațiune din România a devenit șantier, în plin sezon estival
Temperaturile tot mai ridicate din termometre îi duc pe tot mai mulți români spre mare. Numărul turiștilor este în plină creștere, oamenii alegând să profite de prețurile mai mici la cazări oferite prin programul „Litoralul Pentru Toți”, ce se desfășoară, în 2023, în perioadele 3 mai – 20 iunie si 1 septembrie – 15 octombrie.
Turiștii nu au parte însă de liniștea și relaxarea la care visau, în condițiile în care aproape tot orașul Constanța s-a transformat într-un șantier.
Cei care vor să ajungă în nordul litoralului au de făcut un drum de coșmar: nori de praf, huruitul utilajelor de construcție, muncitori, benzi închise. Există porțiuni de drum pe care se circulă cu doar 5 kilometri pe oră.
Din pricina lucrărilor ce sunt încă în plină desfășurare pe bulevardul care duce spre stațiunea Mamaia, traficul se desfășoară pe un singur sens de mers. Nici Centura orașului nu este o alternativă mai bună.
Te-ar putea interesa și: Staţiunea care nu mai vrea să primească turişti, au pus şi barieră pentru a-i opri. E un loc mirific din Europa
„Printre şantiere, prin praf, printre construcţii anapoda. Coşmar. Exact. Coşmar!”
În Năvodari, una dintre stațiunile preferate ale românilor, drumul până pe plajă este o reală provocare. Zona este un șantier în toată regula, turiștii fiind nevoiți să se strecoare printre utilaje şi construcţii din fier beton.
„Printre şantiere, prin praf, printre construcţii anapoda. Coşmar. Exact. Coşmar!”, a mărturisit un turist, potrivit Observator News.
Conform legii, în perioada 15 mai – 15 septembrie, şantierele ar trebui să fie complet închise. Singurele excepții se fac în cazul lucrărilor aflate deja în derulare, a celor executate cu fonduri externe nerambursabile, a lucrărilor sezoniere, a celor care necesită intervenția urgentă și a lucrărilor care nu aduc atingere activității turistice.
„În anul 2022, pentru nerespectare prevederilor legii, agenţii de la Poliţia Locală au aplicat aproape 100 de amenzi în cuantum de peste 730.000 de lei”, a explicat Elena Aftene, reprezentant al Primăriei Năvodari, pentru sursa citată.
Te-ar putea interesa și: Staţiunea balneară în care românii au dat năvală! Era perla României pe vremea lui Ceauşescu, s-au investit milioane de euro. Cum arată acum