Sporturi pe care le poți practica iarna pentru a te menține sănătos

Sporturi pe care le poți practica iarna pentru a te menține sănătos

Aerul curat, plimbările lungi și priveliștile uimitoare sunt doar câteva dintre motivele care ar trebui să ne determine să practicăm sporturi de iarnă. În plus, acestea reprezintă unele dintre cele mai bune și deopotrivă interesante modalități de a spori sănătatea inimii, fără a simți că depui efort. Cum să te menții sănătos practicând cinci sporturi specifice sezonului rece? Află în rândurile de mai jos ale acestui articol.

Sporturi pe care le poți încerca iarna

Practicarea sporturilor de iarnă prezintă numeroase avantaje, printre care stimularea întregii musculaturi, relaxarea și îmbunătățirea stării de sănătate. Unde mai pui că sunt și distractive. Ele ajuta, de asemenea, la antrenarea echilibrului, a concentrării, precum și la păstrarea unei posturi corecte.

Activitățile în aer liber și stimularea ritmului cardiac au efecte benefice și pentru bunăstarea mentală, nu doar pentru cea fizică. Acest lucru se datorează faptului că, în momentul în care avem activitate fizică, organismul este ajutat să elibereze endorfine, care îmbunătățesc starea de bine și reduc stresul.

Așadar, iată cinci sporturi pe care le poți practica în această iarnă și care te vor menține sănătos:

1. Schiul de fond

Această activitate aeroba este uimitoare întrucât crește rezistența și arde caloriile. Ritmul cardiac se menține crescut întrucât sunt implicate toate grupele de mușchi, iar sângele bogat în oxigen pompează prin tot organismul. Totodată, se spune că schiul antrenează mușchi despre care nici măcar nu știai că există.

2. Patinajul

Acesta este un sport foarte accesibil și nu este nevoie de prea mult antrenament pentru a te deprinde cu el. Patinajul ajută la dobândirea abilităților de coordonare, la îmbunătățirea echilibrului, la flexibilitate, solicitând întregul corp. De asemenea, crește rezistența corpului și a musculaturii. În plus, patinajul are și un efect antidepresiv.

Citește și: Pârtii de schi din România pentru începători şi avansaţi, de toate vârstele

Practicându-le te vei menține sănătos

3. Snowboardingul

Datorită mișcărilor intense și a schimbărilor bruște de direcție, acest sport, ca și schiul de fond, presupune rezistența fizică și ajută la menținerea flexibilității și a echilibrului. Mai mult, snowboardingul întărește în principal grupele inferioare de mușchi și cei abdominali.

4. Săniușul, bătaia cu bulgări

Una dintre cele mai distractive și amuzante activități dintre cele specifice perioadei, în special pentru cei mici, este săniușul. Eliberarea de adrenalină crește pe măsură ce alergi, espirația este accelerată și mușchii tonifiați. Bătaia cu bulgări, deopotrivă, ajută corpul să-și îmbunătățească rezistența și forța musculară prin lovire, aruncare, săritură și alte câteva mișcări rapide.

5. Joggingul

În cazul în care patinajul nu te atrage și nici nu poți ajunge într-o stațiune montană, joggingul este unul dintre sporturile care pot fi practicate și în sezonul rece. Gradul de concentrare și de coordonare a mișcărilor crește în momentul în care alergi în zăpadă, musculatura se dezvoltă, iar rezistența corpului se mărește.