27 ian. 2023 | 12:55

Sportul românesc, lovit crunt de un nou caz de dopaj. „Nu știu cum a ajuns substanța în corpul meu”

Sport
Sportul românesc, lovit crunt de un nou caz de dopaj. „Nu știu cum a ajuns substanța în corpul meu”

Sportul românesc primește o nouă lovitură puternică pe terenul dopajului! După cazurile în care sunt implicate jucătoarea de tenis Simona Halep și floretista Maria Boldor, a fost depistată pozitiv și o baschetbalistă. Diana Ignat-Kleeman, de la echipa CSM Târgoviște, susține că este șocată și spune că nu știe cum a ajuns substanța interzisă în corpul ei.

Un nou caz de dopaj în sportul românesc. Diana Igant Kleeman, acuzată că a luat ostarină

Un nou caz de dopaj lovește sportul românesc. Jucătoarea de baschet Diana Ignat-Kleeman, aflată sub contract cu CSM Târgoviște, este bănuită că s-a dopat. Cel puțin așa susțin specialiștii care i-au analizat proba A. Vestea a căzut ca o lovitură de ciocan în condițiile în care jucătoarea de tenis Simona Halep și floretista Maria Boldor se confruntă cu aceleași acuzații.

Diana Ignat-Kleeman are doar 20 de ani și este bănuită că a luat ostarină, substanța care s-a găsit în corpul sportivei de la CSA Steaua.

„Eram la antrenament la Târgoviște, la sală erau și oficiali ai Federației Române de Baschet. Am văzut că se uită așa, mai ciudat, la mine, credeam că e vorba de o convocare la lotul național, însă la finalul antrenamentului a venit bomba! Președintele clubului m-a întrebat dacă am citit emailul, unde era anunțul făcut”, a spus Diana Ignat, potrivit Ziarul Unirea.

Situația jucătoarei de baschet este foarte complicată. A fost suspendată de ANAD pe 20 decembrie, după prima probă, dar rezultatul probei B i-a fost tot nefavorabil. Vestea a primit pe 20 decembrie, motivarea pe 26 ianuarie și are la dispoziție 20 de zile ca să conteste acest verdict.

„Nu am luat nimic, nici pastile de slăbit, nici altceva pentru masă musculară. Eu, prin conformație am o constituție solidă. Singurele medicamente au fost Advil și Septosol, pentru menstruație și răceală”, a precizat jucătoarea de la formația din Târgoviște.

Diana Igant a aflat de la reprezentanții Ministerului Sportului și ai Agenției ANAD ce trebuie să facă în continuare. Dacă rezultatele rămân neschimbate, jucătoarea riscă o suspendare de patru ani.