Specialiștii trag un semnal de alarmă. România, afectată de dezastrele climatologice din ultimii ani
Vasile Ersek, în vârstă de 42 de ani, este specialist în paleoclimatologie, la Universitatea Northumbria din Newcastle. Acesta a vorbit despre schimbările climatologice care ar putea afecta grav și România.
Specialiștii trag un semnal de alarmă
Vasile Ersek este originar din Dej (județul Cluj) și are o licență la Facultatea de Biologie și Geologie, profilul Geologie Tehnică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, dar și un master la Mississippi State University. De asemeneam șia luat doctoratul în 2008 la Oregon State University. Din 2013 este în Northumbria University în Newcastle, unde este profesor şi cercetător, fiind specialist în paleoclimatologie şi geochimie. Acesta studiază schimbările climatice din ultimii 500.000 de ani.
Acesta spune, în interviul acordat pentru adevărul.ro, că pe termen lung ne vom îndrepta către o nouă eră glaciară. În plus, potrivit specialistului, acum ne aflăm în plină perioadă interglaciară, iar în ultimii 500.000-600.000 de ani au mai existat astfel de perioade calde, ba chiar mai calde: ”Acum 125.000 de ani, nivelul mării era mai ridicat cu 6 metri, dar au existat perioade şi când a fost cu 20 de metri. În cele din urmă totul se va autoregla, întrebarea e când. În principiu, date fiind efectele emisiilor de carbon, va fi nevoie de mii, dacă nu zeci de mii de ani pentru ca totul să revină la normal”, a spune specialistul în paleoclimatologie.
Cum va fi afectată România
Cum va fi afectată România pe viitor? Specialistul dă răspuns la cea mai arzătoare întrebare.
”Conform Grupului Interguvernamental Pentru Schimbările Climatice, autoritatea mondială care sintetizează periodic cele mai recente studii climatice, România este una dintre ţările care vor fi afectate semnificativ în următoarele decenii, iar reconstruirea climei de acum mii sau zeci de mii de ani ne permite să comparăm variabilitatea naturală a climei cu perioda mai recentă, dominată în mare parte emisiile de gaze de seră antropogenice.
Pe scurt, clima din România e influenţată în mare parte de masele de aer ce vin din Atlanticul de Nord şi din Marea Mediterana. Studiile climatice sugerează o deplasare spre nord ale acestor curenţi de aer ceea ce poate duce la secete mai frecvente, canicule persistente şi furtuni violente mai frecvente”, a spuse acesta, potrivit adevărul.ro.
Paleoclimatologia este știința care se ocupă cu studiul schimbării climei de-a lungul întregii istorii a Terrei. Oamenii de știință își extrag datele din ghețari, inele de creştere ale copacilor, sedimente şi roci, dar precum şi din stalagmitele din peşteri. Vasile Ersek utilizează ultima metodă.