Specialiștii au cercetat de ce sunt câinii cei mai buni prieteni ai omului. Ce au descoperit
Există o sumedenie de motive pentru care să iubim câinii. Acestea sunt unele dintre cele mai iubite animale și pot crea legături puternice cu cei din jurul lor. De multe ori s-a auzit despre câini care s-au întors să-și ajute stăpânii chiar și după ce au fost loviți sau abandonați.
Specialiștii au cercetat de ce sunt câinii cei mai buni prieteni ai omului. Ce au descoperit
Un grup de cercetători de la Universitatea Goldsmiths din Londra au demonstrat printr-un studiu că patrupedele sunt capabile să simtă depresia stăpânilor și nu numai, încercând să-i consoleze. Testele din cadrul studiului au dovedit ca aceste animale pot empatiza cu tristețea oamenilor. Câinii lasă totul deoparte atunci când cineva plânge și se apropie pentru al consola.
18 câini, din rase diferite au fost filmați, în casele stăpânilor lor pentru acest studiu. În timp ce proprietarii sau un străin vorbeau sau se prefăceau că plâng, 15 dintre animale s-au oprit din oricare altă activitate. Aceștia s-au apropiat de persoana supărată și au început să o atingă pentru a o consola. Doar trei dintre aceștia nu au reacționat la fel.
Deosebirea dintre copii mici și aceste animale
Copii mici încep să plângă, împărtășind astfel sentimentele când vad o altă persoană care plânge, câinii încercă sa-și arate sprijinul. Un labrador de 8 luni a fost cel mai tânăr câine care a participat la acest studiu. Acesta era ocupat cu alergatul în jurul cozii până în momentul când cineva a început să plângă. În acel moment labradorul s-a dus și și-a pus lăbuțele pe umerii persoanei respective.
„Fără să tină cont dacă este stăpânul sau o persoana străina, când cineva plânge, majoritatea câinilor s-au apropiat de acesta în liniște, încercând sa ii consoleze, chiar și când erau chemați de proprietar”, a declarat Jennifer Mayer, unul dintre cercetători.