Speak și Ștefania au devenit rapid un cuplu model. Cei doi îndrăgostiți au cucerit inimile publicului odată cu participarea la Asia Express, acolo unde au arătat cum se înțeleg, cu adevărat și au fost cât de poate de reali. Tinerii au mai oferit fanilor câteva priviri asupra vieții lor private și cu ocazia vloggurilor pe care le-au făcut de-a lungul timpului. Și-au atras rapid simpatia, iar acum vor avea un reality show.
Speak și Ștefania și-au transformat viața într-un reality show. Datorită prizei pe care au avut-o la public, cei doi simpatici au semnat cu Pro Tv. Televiziunea aduce un proiect destinat exclusiv pentru cei care plătesc un abonament pe platforma Voyo.
Din 22 februarie, Voyo lansează reality show-ul Aventura, strigați ura!, unde publicul va putea să vadă bucăți din viața celor două influenceri. Cei doi au petrecut vacanța în Dubai, Seychelles, Jakarta şi Bali, unde au trecut prin aventuri pe care utilizatorii Voyo le pot vedea începând de astăzi, marți, 22 februarie.
Emisiunea se poate vedea pe Voyo, de marți până vineri, de la ora 20:00.
„Aventura, strigaţi ura! este un proiect care a început într-un moment de plină relaxare pentru mine şi Ştefania. Noi am plecat la începutul anului într-o vacanţă prelungită, o vacanţă în care am vrut să combinăm, cum am ştiut noi mai bine, aventura cu relaxarea.
Am documentat toate peripeţiile prin care am trecut, de la ore petrecute în aeroport şi testele COVID 19 pozitive, până la timpul stat în izolare şi aşa a ieşit un jurnal de călătorie autentic şi plin de haz.
Garantez că vă veţi distra cu noi şi nu doar atât, veţi vedea peisaje de vis şi detalii despre culturile zonelor pe unde ne-am plimbat”, a spus Speak.
„A pornit dintr-o joacă, nu ne-am aşteptat să facem atât de multe episoade, nu ne-am aşteptat să trecem prin atât de multe peripeţii.
Am râs foarte mult împreună cu Ştefan, atât la filmări, cât şi la montaj, sunt sigură că şi oamenii care se vor uita la episoade se vor distra copios şi vor afla lucruri noi.
E un proiect pornit din pura dorinţă de a stoca amintirile şi suntem extrem de nerăbdători să vedeţi primul episod”, a spus Ștefania.