Soția lui Petrică Cercel, mesaj dureros la înmormântarea manelistului. Ce a făcut femeia

de: Cătălina Burghelea
19 09. 2021

Manelistul Petrică Cercel este înmormântat duminică, 19 septembrie, la cimitirul Ghencea din Capitală. Celebrul artist a fost răpus de Covid-19, virus în care nu credea. La căpătâiul cântărețului au venit cei mai buni prieteni, dar și fani care i-au ascultat muzica, de-a lungul timpului. De departe, sfâșiată de durere este soția lui Petrică Cercel. Ana a făcut un gest impresionant la înmormântarea manelistului.

Petrică Cercel este înmormântat azi

Soția, dar și cei trei copii ai regretatului artist de manele sunt șocați de vestea că stâlpul familiei lor nu mai este în această viață. În capela unde este depus trupul neînsuflețit al cântărețului sunt prezente zeci de coarne, dar unele sunt de-a dreptul impresionate. Ana, partenera de viață a lui Petrică Cercel, a ales o coroană uriașă de flori albe pe care a scris un mesaj emoționant până la lacrimi.

Petrică Cercel și-a iubit enorm soția, despre care vorbea tot timpul la superlativ. Acum, Ana a rămas singură și extrem de îndurerată după ce sufletul ei pereche a plecat la ceruri. Ca dovadă a iubirii sale eterne pentru manelist, femeia a pregătit o coroană uriașă din flori albe. Aceasta se află în interiorul capelei cimitirului Ghencea, locul unde Petrică Cercel a fost depus și unde urmează să fie înmormântat.

Soția manelistului are un mesaj dureros

Lumea care a venit să-și ia rămas bun de la artist au remarcat rapid coroana specială, pe care este scris un mesaj cutremurător. Coroana reprezintă o jumătate de inimă, din flori albe, și aparține soției lui Petrică Cercel (Vezi FOTO în GALERIE).

”Cu adâncă durere! Până la moarte, soția ta”, a scris Ana Cercel pe coroana care se află lângă sicriul regretatului cântăreț de manele.

În interiorul capelei din cimitirul Ghencea mai sunt și alte coroane de flori. Unele aparțin lui Ionuț Cercel, Florin și Amy, cei trei copii ai cuplului.

Lumea trebuie să poarte alb la cimitir

Petrică Cercel va fi înmormânat azi. După slujba religioasă, manelistul va fi îngropat în cimitirul Ghencea din Capitală. Toți cei care vin să-și ia adio de la manelist trebuie să poarte haine albe.

”Nu mi-aș fi dorit niciodată să scriu aceste cuvinte despre acest om care a fost un exemplu pe acest pământ, dar din păcate soarta a fost atât de crudă cu el si l-a luat de lângă noi!! Țin sa precizez că toți cei care vor fi prezenți la priveghiul Lui Petrică Cercel avem rugămintea de a avea cămașă albă sau tricou alb, Vă mulțumim pentru înțelegere Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Daniel Ionescu, cameramanul maneliștilor, pe contul său de Facebook.

Petrică Cercel nu credea în coronavirus. A preferat să se trateze acasă, iar când situația s-a agravat, a fost deja prea târziu pentru el.