În vara acestui an, după ce naționala României s-a întors de la EURO 2024, Ianis Hagi s-a căsătorit religios cu aleasa inimii lui, Elena.
Marele eveniment a fost denumit de către presă nunta anului, iar cei de la Antenă au plătit drepturile pentru a avea exclusivitate atât la biserică, dar mai ales la petrecere, de unde au oferit imagini inedite.
Profitând de pauza pe care echipele de club au luat-o, pentru ca naționalele să evolueze în Liga Națiunilor, Elena, soția lui Ianis Hagi (care era convocat la lot), a venit în România și a mers la cinema alături de mama fotbalistului, Marilena.
Cele două au vizionat în avanpremieră filmul „Retreat Vama Veche”, care este regizat de Petre Năstase și în care joacă, printre alții, Adela Popescu, Ada Condeescu, Laura Cosoi, Lia Sinchevici, Adelina Pestrițu, Cosmina Păsărin, Smaranda Caragea, Radu Vâlcan, Vasile Calofir, Daniel Nuță, Ștefan Lupu, Jorge, Toto Dumitrescu, Mihai Popescu și Mihai Mărgineanu.
La vizionarea de gală a filmului românesc au fost prezenți aproximativ 500 de invitați, urmând ca „Retreat Vama Veche” să fie văzut în toate cinematografele din țară începând cu data de 18 octombrie 2024.
Pe lângă Marilena și Elena Hagi, au văzut în avanpremieră filmul românesc și vedetele Kira Hagi, Gina Pistol, Amalia Enache, Andreea Esca și Alexandre Eram, Daciana Sârbu, băieții de la 3 Sud-Est, Arsenie ex-Ozone, Marian Ionescu de la Direcția 5 și Octavia Geamănu, Andreea Raicu, Misha Miller, Cosmin Seleși, Ducu Ion și Ioana Blaj, Oana și Vlad Gherman, Marcel Pavel, Sanda Ladoși, Geanina Ilieș, Aylin Cadâr, Crina Semciuc, Dana Savuică, Carmen Negoiță, Dan Chișu, Adrian Perjovschi, Dan Popi – fondatorul Cat Music, Ileana Badiu, Cătălin Mitulescu, Edy Chereji, Adrian Tapciuc.
„Filmările pentru acest lungmetraj au fost chiar ca cu retreat plin de revelații pentru noi, toți cei implicați, dar și ca o superpetrecere cu prietenii ca în vremurile cele mai frumoase în care petreceam pe plajă, până la răsărit”, au mărturisit la finalul proiecției regizorul Petre Năstase, scenaristul Ovidiu Niculescu, echipa tehnică și cea de producție și toți actorii emoționați, prezenți în fața publicului spectator.