Soția lui Gheorghe Dincă a locuit cu el, în luna aprilie. Ce spune despre comportamentul criminalului
Cazul de la Caracal se afundă pe zi ce trece. Cercetările în locuința lui Gheorghe Dincă au continuat și miercuri și vor avansa și astăzi. Între timp, și soția criminalului a dezvăluit câteva detalii despre comportamentul acestuia.
Soția lui Gheorghe Dincă a locuit cu el, în aprilie
Gheorghe Dincă a mărturisit că a ucis două fete, pe Luiza și Alexandra, pe care nu știa cum le cheamă de fapt, căci le denumea după luna în care le-a răpit. Conform unor surse din anchetă, Dincă a fi făcut parte dintr-o rețea de trafic de persoane cu ramificații în Italia, loc unde a trăit o bucată de vreme, Anglia și Germania.
Fapt pentru care, spune inculpatul, a și întreținut relații intime cu cele două victime, lansând povestea că în zilele în care le-a întâlnit, a dorit să își satisfacă plăcerile, crezând că sunt prostituate. Totodată, există și ipoteza potrivit căreia Gheorghe Dincă ar fi făcut mai multe victime decât a recunoscut. În prezent, este investigată și dispariția în împrejurări neclare a mai multor tinere din zona de sud a țării.
Pentru a nu stârni încă un val de furie în rândul oamenilor, polițiștii au decis să nu vorbească despre aceste cazuri până nu vor avea confirmarea că au ori ba legătură cu suspectul. Ar fi vorba despre cel puțin 5 fete ce ar corespunde profilului unei potențiale victime de a lui Dincă. Bizar este că, până la descoperirea ororilor, niciun apropiat de-al lui nu a sesizat că ar avea apucături bolnave.
Spre exemplu, cea mai apropiată ființă de el, cea alături de care a trăit mulți ani sub același acoperiș și îi știa și dedesubturile era soția sa. Din spusele fostului avocat a lui Dincă, Bogdan Alexandru, femeia a venit spe finalul lunii aprilie, răpirea petrecându-se în mijlocul lunii, cu o săptămână, două, înainte să vină soția definitiv în țară. Întrebat de jurnaliști dacă domnia sa a observat nereguli în comportamentul său în acel moment, avocatul a spus ferm: „Absolut nimic. Am întrebat asta. Nu a văzut, nu a bănuit”.