Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu vor deveni părinți pentru a doua oară? Topmodelul și-a exprimat dorința de a-i face un frățior sau o surioară micuțului Luca Tiago. Soția matinalului de la Antena 1 a născut acum 5 luni și deja se gândește la o a doua sarcină. Cum au reacționat prietenii virtuali ai blondinei când au aflat.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu sunt cei mai fericiți părinți, de când a apărut pe lume fiul lor, Luca Tiago. Prezentatorul TV de la Neatza cu Răzvan și Dani este un soț model și un tată devotat, așa că nu e de mirare faptul că topmodelul se gândește serios să rămână însărcinată pentru a doua oară, cât mai curând.
După ce l-a adus pe lume pe băiețelul lor Luca, Gabriela Prisăcariu a revenit rapid la silueta ce a consacrat-o, blondina fiind cunoscută pentru trupul său sculptat, de zeiță. Recent, soția lui Dani Oțil le-a mărturisit fanilor ei de pe rețelele sociale că se gândește să-i dăruiască un frățior sau o surioară fiului ei Luca Tiago.
Recunoscută pentru simțul său dezvoltat al umorului, Gabriela Prisăcariu a glumit pe seama perioadei în care a fost însărcinată. Topmodelul și-a amintit că pe parcursul celor 9 luni de sarcină era mult mai odihnită și putea petrece mai multe ore dormind sau urmărind filmele sale preferate.
„Acum am înțeles eu de ce să zice că emani frumusețe când esti însărcinată. Păi da, pentru că dormi cât vrei, te uiți la Netflix, faci tot ce vrei. Acum am cearcăne cât casa, sunt neodihnită, da, vreau să fiu iar însărcinată. (…)”, a declarat Gabriela Prisăcariu.
Simpaticul matinal este un tată model și un soț ideal, așa cum îl consideră Gabriela Prisăcariu. Dani Oțil a povestit, recent, în cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1, că a renunțat la aproape tot mobilierul din casă pentru a o mulțumi pe frumoasa lui parteneră.
Dani: Pentru cei care vor să își facă soția fericită! Soția a zis că e cam veche mașina de spălat vase! „Nu mă interesează, vreau alta nouă”, a zis soția.
Răzvan: Deci ai schimbat și mașina de spălat vase? Dar a mai rămas ceva din vechea mobilă?
Dani: A mai rămas o ușă, p-aia nu a putut să o scoată”, a fost dialogul iscat între Răzvan și Dani.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit în vara anului 2021, iar în septembrie l-au întâmpinat pe Luca Tiago, primul copil al cuplului.