Sorana Cîrstea, ipostaze sexi la final de an. Ce fotografii a postat iubita lui Ion Ion Țiriac
Sorana Cîrstea, ipostaze sexi la final de an. Numărul 38 WTA se pregătește pentru debutul noului sezon. De curând, ea a postat imagini din sala de antrenament în care devoala, de asemenea, faptul că și-a făciut doza „booster” a vaccinului anti-Covid 19. Iubita lui Ion Ion Țiriac a revenit pe Instagram cu un pictorial „fierbinte”, realizat într-o cameră de hotel.
Sorana Cîrstea, ipostaze sexi la final de an
Sorana Cîrstea, ipostaze sexi la final de an. Jucătoarea din Târgoviște a ajuns la capătul unui an bun pentru ea, în care a urcat multe locuri în ierarhia mondială, până pe locul 38. Sorana Cîrstea a reușit să câștige și al doilea turneu WTA, la Istanbul, dar să joace și o finală, la Strasboug.
Sorana Cîrstea a avut, însă, probleme medicale spre finalul sezonului, ea accidentându-se la gambă înaintea turneului de la Linz. Nu a fost prima accidentare din acest an, dar a fost una dintre cele mai grave. Ea a decis să încheie colaborarea cu preparatorul fizic Teo Cercel, cu care lucra de aproape 2 ani.
„După doi ani de colaborare cu Theo Cercel, aș vrea să îi mulțumesc pentru tot efortul depus și să îi urez succes în continuare! Însă mergând mai departe simt că am nevoie de o altă abordare, cu un preparator fizic internațional. Sunt încântată de noua colaborare și abia aștept sezonul 2022!”, a declarat Sorana Cîrstea pentru ProSport.
Ce fotografii a postat iubita lui Ion Ion Țiriac
Sorana Cîrstea s-a bucurat și de o scurtă vacanță, într-o destinație cu soare, alături de Ion Ion Țiriac. Ea și-a manifestat, totuși, frustrarea față de secretomania impusă de iubitul său în legătură cu relația lor.
„Călătorește și nu spune nimănui. Trăiește o poveste frumoasă și nu spune nimănui. Trăiește fericit și nu spune nimănui. Oamenii distrug lucruri minunate”, a scris Sorana Cîrstea într-o postare pe Instagram însoțind o poză în care apărea îmbrăcată ca vedetele serialului „Baywatch”.
Sorana Cîrstea a revenit, însă, la antrenamente, inclusiv la cele din sala de forță. Ea a arătat fanilor câteva momente din antrenamentele pe care le face sub coordonarea noului preparator fizic, francezul Yann Gravoulet. Totodată, ea a devoalat faptul că a făcut cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid, ca explicație pentru plasturele ce apare pe umărul ei stâng.
Sorana Cîrstea nu a dorit să încheie anul și fără a oferi câteva imagini senzuale, într-un pictorial realizat într-o cameră de horel. „Viața în turneu”, a fost scurtul comentariu ce însoțește imaginile ce parcă sugerează singurătatea unei jucătoare profesioniste de tenis, aflată mai mereu între două drumuri și două camere de hotel.
Sorana Cîrstea se află pe tabloul principal de la Australian Open 2022, ce va avea loc între 17-30 ianuarie. În acest an, organizatorii au decis să permită participarea doar a sportivilor vaccinați cu schema completă.