Sorana Cîrstea, în sferturi la Birmingham. Ce obicei ciudat are următoarea adversară FOTO
Sorana Cîrstea, în sferturi la Birmingham. Jucătoarea din Târgoviște a trecut ușor, în optimi, de Aleksandra Krunic (29 de ani, 103 WTA), din Serbia, scor 6-1, 6-1. Iubita lui Ion Ion Țiriac a făcut un meci perfect, la capătul căruia s-a declarat foarte fericită. În următoarea rundă ea o va înfrunta pe croata Donna Vekic (92 WTA), o jucătoare care are un obicei mai ciudat pentru o reprezentantă a sexului frumos.
Sorana Cîrstea, în sferturi la Birmingham
Sorana Cîrstea, în sferturi la Birmingham. Ocupanta locului 36 mondial s-a impus categoric cu 6-1, 6-1, în optimile de finală, în fața Aleksandrei Krunic (29 de ani, 103 WTA), din Serbia. Prin calificarea în sferturi, Cîrstea şi-a asigurat un cec de 6.200 de dolari şi 60 de puncte WTA.
„Sunt foarte foarte fericită, a fost un joc peste așteptările mele. A fost de vis. Totul mi-a ieșit. Nu pot să cer mai mult decât am făcut azi. E senin, publicul a fost extraordinar. A fost o zi bună pentru mine la serviciu.
Pentru mine, vârsta este doar un număr. Am spus-o de multe ori că nu mă gândesc la ani, la clasament și nu mă deranjează că înaintez în vârstă. În fiecare an învățăm din viață și din greșeli”, a spus Cîrstea la finalul partidei, citată de digisport.ro.
Ce obicei ciudat are următoarea adversară
Sorana Cîrstea (32 de ani) a mai spus că este mândră de tot ce a realizat în cariera sa care a început încă de la vârsta de patru ani.
„Sunt extrem de mândră cu ce am realizat în toți acești ani. Te dezvolți de la domnișoară la doamnă, sunt mândră pentru că joc tenis, am început de la patru ani o călătorie extrem de plăcută pentru mine.
Tenisul este un sport care poate da speranțe, sunt foarte mândră că pot fi parte din acest sport”, a mai spus Sorana Cîrstea, la finalul jocului cu Aleksandra Krunic.
În următoarea manșă, Cîrstea o va întâlni pe croata Donna Vekic (92 WTA). Aceasta a fost perechea Simonei Halep în proba de dublu la Birmingham, cele două fiind eliminate din primul tur. Vekic a trecut în optimi de Catherine McNally (SUA, 197 WTA), scor 7-5, 6-3.
Donna Vekic este considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuit. Cu toate acestea, jucătoarea de 25 de ani a mărturisit că obișnuiește să poarte mai mult pantofi sport, iar cel mai periculos lucru pentru ea este să se încalțe cu pantofi cu toc.
„90 la sută din timp port pantofi sport. Cel mai periculos lucru pentru mine este să port pantofi cu toc. Multe jucătoare sunt nevoite să-și bandajeze gleznele înainte de a intra pe terenul de tenis. Eu încă nu sunt nevoită să fac acest lucru”, a povestit jucătoarea din Croația.
Cîrstea și Vekic s-au mai întâlnit de patru ori, fiecare jucătoare obținând câte două victorii. Învingătoarea din meciul lor o va înfrunta în semifinale pe Jelena Ostapenko, favorita 1 a turneului sau pe câștigătoarea duelului dintre românca Gabriela Ruse și chinezoaica Shuai Zhang.