Sorana Cîrstea, debut furibund de sezon. Ce a reușit iubita lui Ion Ion Țiriac VIDEO

de: Gabriel Peneș
04 01. 2022

Sorana Cîrstea, debut furibund de sezon. Ocupanta locului 39 în ierarhia mondială nu mai jucase un meci oficial din 10 octombrie, de la Indian Wells. Iubita lui Ion Ion Țiriac a acuzat mai multe probleme medicale, dar și-a continuat pregătirile pentru noul sezon în București. Iar roadele antrenamentelor susținute s-au văzut chiar la debutul în noul sezon. Sorana Cîrstea s-a calificat într-o manieră categorică în optimile Melbourne Summer Set 2.

Sorana Cîrstea, debut furibund de sezon

Sorana Cîrstea, debut furibund de sezon. Numărul 39 mondial a avut un 2021 reușit. Românca a cucerit cel de-al doilea trofeu din carieră, la Instanbul și a mai jucat o finală, la Strasbourg. Aceste lucruri i-au permis să urce în ierarhia mondială, după ce începuse anul pe locul 72.

Totuși, Sorana Cârstea a avut un final de sezon presărat cu accidentări. Ea a jucat ultima partidă în 10 octombrie, când a fost eliminată în turul 2 de la Indian Wells. De atunci, iubita lui Ion Ion Țiriac nu a mai fost prezentă la nicio competiție. Ea a anunțat că are o accidentare la gambă înaintea turneului de la Linz.

Ea și-a continuat pregătirile în București, alături de noul preparator fizic, francezul Yann Gravoulet. Sorana Cîrstea și-a anunțat printr-un filmuleț făcut la pregătirea fizică și postat pe InstaStories vaccinarea cu doza „booster” a vaccinului anti-Covid 19.

Ce a reușit iubita lui Ion Ion Țiriac

Dar Sorana Cîrstea (31 de ani) a avut o serie de apariții mai puțin apreciate de fani în preajma Crăciunului. Ea s-a fotografiat la o petrecere alături de o fostă concurentă de la show-ul „Asia Express”, Cristina Ștefania, cunoscută drept iubita cântărețului și vloggerului Speak, unul dintre apropiații lui Ion Ion Țiriac.

Conform ProSport, Sorana și Ștefania au fost nedespărțite zilele trecute și au mers la diverse petreceri. Unii dintre fani de-ai tenismenei s-au arătat nemulțumiți că sportiva din Târgoviște își neglijează antrenamentele înainte de Australian Open.

Dar Sorana Cîrstea a arătat o poftă extraordinară de reîntoarcere pe terenul de tenis. Lucru dovedit și de intensitatea antrenamentelor pe care le-a făcut la Melbourne, chiar și la temperaturi caniculare de 38 de grade. Iar românca a arătat o formă formidabilă la debutul oficial în noul sezon.

Sorana Cîrstea a spulberat-o, în primul tur, pe rusoaica Varvara Gracheva (21 de ani, 77 WTA), scor 6-0, 6-0, după doar 49 de minute de joc. Cîrstea va fi recompensată cu un cec de 3.675 de dolari și 30 de puncte WTA pentru calificarea în optimi. În următoarea fază a competiției, „Sori” se va duela cu Amanda Anisimova (SUA, 78 WTA).

Spre deosebire de Sorana Cîrstea, , Simona Halep (20 WTA) a pierdut prima partidă a anului. Ea a făcut pereche, în proba de dublu, cu Gabriela Ruse (87 WTA), în cadrul Melbourne Summer Set 1. Cele două românce au fost învinse de cuplul Bernarda Pera (SUA) – Katerina Periakova (Cehia), scor 2-6, 6-7. Halep va juca miercuri, la simplu, în primul tur de la Melbourne Summer Set 1, contra australiencei Destanee Aiava (21 de ani, 316 WTA).