Sorana Cîrstea, apariție de zile mari la Miami. Reacția imediată a lui Ion Țiriac jr.
Sorana Cîrstea (31 de ani, locul 27 WTA), apariție de zile mari la Miami. După ce a fost eliminată de la Indian Wells de către rivala din România, Simona Halep (30 de ani, 26 WTA), iubita lui Țiriac Jr. și-a luat câteva zile de pauză, după care a zburat către Florida acolo unde va participa la turneul WTA 1000, programat între 22 martie și 3 aprilie.
Cum a reacționat Ion Țiriac Jr. la fotografia Soranei Cîrstea de la Miami
Jucătoarea din Târgoviște și fiul cel mare al miliardarului Ion Țiriac formează un cuplu de ceva vreme, însă cei doi nu au recunoscut niciodată în mod oficial acest lucru. Mai mult, în tot acest timp, nu au apărut niciodată în public împreună și nici nu au fost fotografiați ca un cuplu.
Discreția totală în ceea ce privește relația lor ar fi fost impusă chiar de către Ion Țiriac Jr. care își dorește cât mai puțină expunere publică. Singura imagine în care au apărut cei doi a afost în cadrul turneului de la Adelaide, de la începutul sezonului, acolo unde Sorana a pierdut în primul tur în fața jucătoarei din Ucraina, Anhelinei Kalinina.
La sfârșitul partidei, Cîrstea a fost întâmpinată, lângă terenul de joc, chiar de către Țiriac jr., care a încercat să o consoleze mângâind-o tandru pe păr și apoi cuprinzând-o pe după umeri. Gesturile au fost surprinse de camerele televiziunii ce a transmis partida.
Zilele acestea, Sorana Cîrstea a ajuns la Miami unde nu a ratat ocazia să transmită salutări celor de acolo pe rețelele de socializare: „Holla Miami!”, a scris frumoasa brunetă la fotografia care în doar câteva ore a strâns mii de aprecieri.
Sorana Cîrstea, apariție „bombă” la Miami
La poza Soranei a reacționat și iubitul ei, Ion Alexandru Țiriac. Fiul cel mare al cunoscutului miliardar i-a trimis un mesj scurt, dar sugestiv, cu un emoticon care reprezintă o bombă.
După eliminarea de la Indian Wells în fața Simonei Halep, Sorana Cîrstea a transmis un mesaj pe pagina sa socializare. Numărul 27 WTA nu a părut să fie dezamăgită și a precizat că se va concentra pe următorul turneu.
Multumesc turneului BNP Paribas Open. Mereu e o plăcere să fiu acum. Merg înainte și în sus în fiecare săptămână. Acum mă voi antrena și voi merge la Miami.
În urma participării sale la Indian Wells, sportiva din Târgoviște a primit un cec în valoare de 95.000 de dolari și 90 de puncte WTA.