Duminică se împlinesc cinci luni de la primul caz de COVID-19 din țară. În prezent, România se află în fața unor scenarii sumbre, sărind pragul de 1.000 de infectări în ultimele 24 de ore, cifră uriasă care vine într-un moment în care sistemul de sănătate este deja sub presiune. În această perioadă au existat solidaritate și ajutor pentru cei vulnerabili în lupta cu noul virus, dar și teorii absurde și comoditate. Ultimul sondaj al IRES arată că aproape două treimi dintre români sunt îngrijorați că ar putea să se infecteze cu noul coronavirus, cu toate că mai puțin de 20% știu vreo persoană cunoscută care ar fi fost afectată de acest virus.
43% dintre respondenții chestionați sunt ”foarte îngrijorați” că s-ar putea contamina cu coronavirus, în timp ce 26% sunt ”destul de îngrijorați”. Doar 18% sunt ”deloc” sau ”foarte puțin îngrijorați” că ar putea fi depistați pozitiv cu coronavirus. 49% au răspuns că sunt foarte îngrijorați că un membru al familiei ar putea fi infectat, în vreme ce 26% au spus că sunt ”destul de îngrijorați”.
83% dintre cei întrebați au răspuns că nu cunosc pe nimeni care să fi fost infectat, în timp ce 16% susțin că știu persoane. Doar 0.2% din cei intervievați au recunoscut că au fost depistați pozitiv cu COVID-19, iar mai puțin de 10% din cei întrebați au mers să se testeze, fie că a fost cazul de o solicitare a angajatorului, a autorităților sau din proprie inițiativă.
Când vine vorba despre felul în care ne raportăm la noul virus, probabil mulți au sesizat că unii români sunt mai disciplinați decât alții în fața pericolului infectării.
O explicație pentru acțiunile celorlalți ar fi că, în general, reacționăm mai lent la bolile pe care le percepem. Adică, ne sperie mai mult o boală cardiovasculară decât un virus, lucru valabil în toată lumea, nu doar în România, așa arată un nou studiu.