Oamenii străzii reprezintă o problemă globală, dar prea puține țări au găsit soluții deștepte, pe termen lung, pentru a-i ajuta să câștige niște bani și, în final, să-și găsească o locuință.
De cele mai multe ori, comunitățile de oameni ai străzi nu fac decât să crească. Numărul lor scade prin deces și, aproape niciodată, prin găsirea unui loc de muncă. Din fericire, există unii oameni care încearcă să vină la înaintare cu o schimbare reală pentru cei fără adăpost.
În statul american Arkansas a fost adoptată o ordonanță de urgență prin care oamenii străzii sunt plătiți cu 9,25 dolari pe oră pentru a strânge gunoaie din orașul Little Rock și împrejurimi. Aceea este capitala statului. Programul este intitulat Bridge to Work și este important de reținut faptul că suma menționată este cu doi dolari mai mare decât salariul minim pe economie din SUA. Între timp, salariul minim în Arkansas a crescut și el la 9,25 de dolari.
Participanții pot lucra în aceste condiții până la patru ore pe zi, trei zile pe săptămână. Doi supraveghetori au fost angajați pentru a-i transporta până la spațiul care trebuie curățat și înapoi. În prima fază, inițiativa era limitată la doar șase luni, dar datorită succesului înregistrat, tocmai a fost extins. Atât membrii comunității de oameni ai străzii, cât și locuitorii obișnuiți din Little Rock, au fost foarte încântați de efectele proiectului.
Inițial se vorbea de un proiect pe jumătate de an. Acum, va funcționa cel puțin până în septembrie 2020. Pastorul Paul Atkins, implicat în program, a spus că 380 de oameni au lucrat în această inițiativă de curățare a orașului Little Rock și 130 de spații au aranjate. În total, au fost plătite 1821 de ore și s-au strâns 2056 de saci de gunoi. Unul dintre șefii de echipă responsabili de inițiativa din Arkansas spune că este uimită de dorința de muncă a persoanelor fără adăpost și că acest este cel mai important proiect în care a fost implicată vreodată.