Șofer prins în Fălticeni cu o alcoolemie record. Avea mult peste dublul limitei legale
Un șofer a fost prins de către polițiștii din Fălticeni cu o alcoolemie de 3,3 la mie, ceea ce în seamnă că acesta avea alcoolemia dublă, față de limita legală. Bărbatul a fost depistat după ce a intrat cu mașina pe contrasens și a produs un accident. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Ce sancțiune riscă acum șoferul?
Șofer cu alcoolemie record, prins în trafic, în Fălticeni. S-a ales cu dosar penal
Polițiștii din Fălticeni au depistat, un conducător auto care s-a urcat la volan deși se afla într-o stare avansată de ebrietate. Mai exact, bărbatul avea o alcoolemie de 3,3 la mie, motiv pentru care a pierdut controlul autovehiculului și a intrat pe contrasens provocând un accident.
Acum, bărbatului i s-a deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, unde este cercetat pentru infracțiunea de conducere sunb influența alcoolului.
”Bărbatul în vârstă de 64 de ani, din Fălticeni, circula dinspre strada Cuza Vodă spre strada Mihai Eminescu şi a ignorat indicatorul STOP din intersecţie. În aceste condiţii, şoferul a pătruns pe contrasens şi a lovit un alt autoturism care staţiona. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Şoferul maşinii care staţiona a sunat la 112 şi a reclamat că bărbatul care a provocat tamponarea mirosea a alcool. Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au verificat cu etilotestul pe şoferul suspect, rezultând concentraţia de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Probele biologice au indicat o alcoolemie în sânge cu mult peste dublu. Şoferul pericol public s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, se arată într-un comunicat emis de poliție.
Cod rutier 2019. Sancţiunile pentru cei care consuma alcool şi se urcă la volan
O alcolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat se sancţionează cu amendă de la 21 la 50 de puncte şi suspendarea permisului pentru 6 luni.
Conform legislatiei din Romania, atunci când şoferii sunt prinşi cu o îmbibaţie de alcool egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.