Procurorii DNA se pare că au multă treabă în aceste zile, iar vestea de ultimă oră, conform căreia soacra lui Cătălin Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant de DNA, întărește acest aspect. Conform surselor din dosar, femeia voia să dea mită 50.000 de euro.
Celebrul politician și edil local în Baia Mare, Cătălin Cherecheș are mari probleme în familie în aceste zile. Conform unor surse apropiate cazului, soacra lui Cătălin Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant de DNA.
Află despre: Primarul municipiului Baia Mare, condamnat la închisoare. Ce pedeapsă a primit edilul pentru luare de mită
Flagrantul s-ar fi produs la Cluj, în cursul acestei zile, când încerca să dea mită 50.000 de euro, iar beneficiara acestei primei tranșe ar fi o judecătoare, dar prin intermediul mamei acesteia.
Judecătoarea este implicată și ea într-un dosar de corupție, mai precizează sursele, fiind vorba de o posibilă influențare a sentinței definitive ce ar fi trebuit să aibe loc pe 24 noiembrie a.c, la instanța Curții de Apel Cluj.
Procurorii DNA aveau să instrumenteze dosarul de corupție pe numele primarului, acesta fiind condamnat în februarie anul trecut tot la Tribunalul Cluj. Sentința dată atunci, dar nefiind una definitivă, era de cinci ani de închisoare, iar acuzațile erau de luare de mită în formă continuată.
Tot atunci Cătălin Cherecheș primea și interdicția de a mai deține o funcție sau demnitate publică pe o perioadă de patru ani. Procurorii DNA, în urma unor sesizări, au trecut la noi anchete în dosar, și astfel s-a ajuns, pe filieră, cu soacra lui Cătălin Cherecheș prinsă în flagrant de DNA.
După arestarea femeii, conform jurnaliștilor Antena 3 CNN, s-a luat legătura cu Cătălin Cherecheș, iar edlilul declara că nu are cunoștințe de cele întâmplate, spunând că ”Dacă a făcut aşa ceva, oricum nu a făcut-o în numele meu”:
”Dacă a făcut aşa ceva, oricum nu a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale oricât de drastice. Lucrurile astea mi se par nişte cretinităţi.
De unde să ştiu eu ce putea să facă? Mi se pare o chestie pe ca un om normal nu are cum să o facă. Trebuie să fii tâmpit!
Trebuie să vorbesc cu nevastă-mea să văd despre ce este vorba. Acum am aflat, de două minute”, a precizat edilul, conform Antena 3 CNN.
Vezi și: Localitatea din România unde un candidat a câștigat toate voturile. Cum a fost posibil
Sursele din DNA spun că flagrantul are legătură cu edilul băimărean, iar soacra acestuia a ajuns în arest pentru cel puțin 30 de zile, sub acuzația de dare de mită.