Smiley, unul dintre cei mai iubiți artiști, s-a hotărât să facă un pas, care, după cum însuși a remarcat, ”a fost subiect de discuție atâția ani”. Astfel, cântărețul este pregătit de o schimbare colosală, iar rezultatul va fi vizibil în foarte scurt timp. Gestul său este îndelunng lăudat de fanii de pe contul social.
Smiley este pregătit de marea schimbare, și anume, artistul renunță la părul lung, de altfel, un „subiect de discuție atâția ani”. Acesta va avea un nou look, însă mai presus de asta, Smiley a decis să dea o și mai mare valoare gestului, donându-și părul către o cauză nobilă. Astfel, Smiley a decis să își doneze podoaba capilară către Fundația Renașterea, pentru realizarea de peruci pentru pacienții oncologici. Smiley a făcut anunțul pe pagina de Facebook.
„18.06.2022. Scrijelesc și eu, pe peretele asta de aici, data de mâine, să rămână scris: Mâine mă tund! Freza nouă, look nou, laude din stânga și din dreapta (sper ), dar cel mai important este că părul ăsta al meu, care a fost subiect de discuție atâția ani, este acum și de folos. Îl donez către @fundatia_renasterea pentru realizarea de peruci pentru pacienții oncologici.
Le mulțumesc că au dat sens și valoare părului meu. Dacă aveți cum și decideți să vă tundeți, donați-vă părul în campania #bravecut a Fundației Renașterea. Sau DONAȚI bani în conturile lor, fac atât de mult bine pentru mii de persoane pândite de un mare rău. Fiți buni! Tunși, netunși, sufletul contează și poate face lumea mai bună! Share ca sa ajunga la cat mai multi”, a scris Smiley pe contul social.
Gestul lui Smiley nu a rămas fără ecou printre internauții care l-au felicitat atât pentru schimbarea de look, dar mai ales pentru cauza în care s-a implicat.
„Felicitări pentru gest ,am trecut și eu prin boală, m-am ras singură și mi m-am cumpărat peruci timp de doi ani, nimeni nu mi-a oferit nimic gratis, așa că încă odată te felicit pentru gest! Zi minunată îți doresc!”,
„Bravo, băiat cu suflet mare, ăsta este motivul pentru care Dumnezeu ți-a dat în viața tot ce ai vrut tu!”, „O decizie plină de compasiune și iubire fata de cei cărora acea perucă le va aduce un zâmbet și bucurie în suflet! Felicitări pentru inițiativă!”, sunt doar câteva dintre sutele de comentarii care au curs pe contul social al artistului.
Smiley este un artist și un om împlinit, iar viața sa s-a schimbat radical de când a devenit părinte. Artistul petrece timp cu fiica sa, Josephine, care în luna martie a acestui an a împlinit vârsta de un an. Smiley se implică în creșterea micuței, fiindu-i de mare ajutor Ginei Pistol, iubita sa.
„Pentru că Gina se trezește noaptea și o adoarme la loc, eu dorm buștean și mă trezesc la 7 sau 7 și jumătate când se trezește ea și stăm împreună, citim cărți, ascultăm muzică, povestim, ne jucăm, ne plimbăm, toate acasă. Eu petrec în fiecare dimineață timp cu ea”, mărturisea Smiley într-un podcast recent.