Smiley și Connect-R sunt spărgătorii de nunți. Cei doi buni prieteni au decis să pună la cale un plan atent lucrat.
Cei doi artiști celebri au dat lovitura cu piesa Rita, care are deja aproape 6 milioane de vizualizări pe Youtube. Artiștii s-au gândit la un proiect inedit, inspirat de piesa și promovarea ei.
Cei doi au decis să iasă într-o seară și să facă o surpriză de neuitat unor tineri însurăței. Connect-R și Smiley sunt spărgători de nunți. Cei doi au mers la 3 nunți și i-au uimit pe tinerii care și-au unit destinele.
Smiley și Connect-R au apărut pe scenă, au cântat și au dansat alături de mire și mireasă. Pozele primite de la nuntași au dezvăluit uimirea mirilor și fericirea invitaților.
“A fost o experiență tare frumoasă! De obicei nu merg neinvitat la o nuntă, dar uite că de data asta am fost chiar la mai multe nunți în aceeași seară!
Înainte să lansăm piesa “Rita”, ne-am întâlnit și împreună ne-am gândit că ar fi tare să “spargem” câteva nunți, să le facem surpriză și să le cântăm piesa, ceea ce s-a și întâmplat. Am cântat, am dansat, am mâncat, dar n-am furat miresele:).
Am făcut toată nebunia asta ca un teaser pentru challenge-ul de pe YouTube. Ia vezi, poate petrecerea ta e următoarea!”, a declarat Smiley.
Connect-R s-a declarat și el fericit că a reușit să bucure pentru câteva minute oameni care nu s-ar fi gândit niciodată la o astfel de surpriză.
“A fost superb! Oamenii au reacționat exact cum ne așteptam! Au fost surprinși! Probabil că își doreau să stăm mai mult dar nu s-a putut pentru că am făcut 3 nunți.
Ba chiar am întâmpinat un moment interesant, în care un nuntaș ne-a văzut și a spus: “A, cu siguranță mergeți la nunta aia unde sunt mulți invitați, la noi nu ajungeți…”.
Dar am fost și la ei, la cei care erau mai puțini, și la cei care au avut mai mulți invitați. Și chiar la asta ne gândeam, că poate mulți oameni nu își pot permite să ne aducă la nunta lor.
Am văzut bucuria pe fețele lor, au dansat, s-au distrat, ne-am bucurat maxim! Este minunat când faci bucurii de-astea și practic nu te gândești la profitul tău ci la bucuria lor!”, a mărturisit Connect-R.
Ideea le-a venit celor doi artiști împreună cu echipele lor în campania de promovare a piesei Rita, iar totul a avut un succes imens.