Relația dintre Gina Pistol și Smiley este una de notorietate, iar admiratorii lor au fost ținuți pentru mult timp în suspans. Iar asta pentru că amândoi au preferat discreția maximă.
În prezent, după ce totul a devenit oficial, este evident că una dintre întrebările puse frecvent de către admiratori este și când ar putea să devină părinți Gina și Smiley. Smiley este de părere că doar copiii pot preda cele mai frumoase lecții de viață și pare să fie pregătit, din toate punctele de vedere pentru un astfel de pas major. Are și o relație foarte bună cu copiii declarându-se chiar ”un copil mai mare”. Este evident că o astfel de declarație a lui Smiley poate fi citită în diferite chei, iar admiratorii cuplului au presupus imediat că li se pregătește ceva.
”Copiii sunt minunați și ne predau zi de zi cele mai prețioase lecții de viață pe care, de multe ori, nu avem timpul și înțelepciunea să le înțelegem. Ei mereu știu să exprime esența. Eu mereu m-am înțeles bine cu copiii, am o relație foarte firească și naturală cu ei, poate și pentru faptul că și eu sunt un copil mai mare, în sufletul meu, și ei simt asta”, a precizat Smiley.
Cu toate că fanii și-ar fi dorit să afle cât mai multe amănunte despre acest subiect și poate chiar un anunț despre o eventuală sarcină a Ginei, Smiley a lăsat mesajul doar la nivekul în care se pot face speculații.
”Rolurile noi pe care le dobândim în viață vin organic, nu când le programăm sau când spunem noi că suntem sau nu pregătiți. Eu zic să ne bucurăm de viață și de tot ce ne oferă ea zi de zi, că de cele mai multe ori, ne depășesc proiecțiile”, a mai precizat Smiley pentru libertatea.ro.