Casa Regală a României nu a fost ferită de controverse. Recent, Nicolae al României și Principele Radu au fost protagoniștii unei situații stânjenitoare. Totul s-a întâmplat luni, 16 ianuarie 2023, la Atena, în timpul slujbei de înmormântare a Regelui Constantin al II-lea al Greciei.
Din momentul în care s-a decis retragerea titlului de Principe lui Nicolae, relația sa cu membrii Casei Regale a României s-a schimbat total.
Dacă se spera că, odată cu trecerea timpului, apele se vor liniști, putând să se vorbească chiar despre o împăcare, cele mai recente imagini apărute în spațiul public de la un eveniment important pentru monarhiile europene arată că nu ar mai fi cale de întoarcere.
Luni, 16 ianuarie 2023, atât Nicolae al României cât și Principele Radu au fost prezenți la Atena, unde au participat la slujba de înmormântare a Regelui Constantin al II-lea al Greciei.
„Luni, 16 ianuarie, la slujba de înmormântare a Regelui Constantin al II-lea 🇬🇷 la Catedrala Metropolitană din Atena, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei”, se precizează în mesajul publicat pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României, alături de mai multe fotografii de la eveniment.
Cu toate că au fost la distanță foarte mică unul de altul, având ocazia foarte ușor să comunice, cei doi nu apar în niciun cadru împreună, așa cum se poate observa și din imaginile publicate în mediul online de Nicolae, semn că, probabil, au ales să se evite. Situația a fost, cu siguranță, stânjenitoare pentru cei prezenți, știindu-se că nepotul Regelui Mihai a rămas fără titlul de Principe.
„Cu inima plină de durere m-am recules astăzi, la biserica San Elefterios din Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, văr primar cu bunicul meu Regele Mihai. De când am aflat trista veste mi s-au perindat prin minte și prin suflet imaginile și emoțiile trăite în iunie 2008 când am sărbătorit Nunta de Diamant a bunicului și a bunicii mele. Ne-am întâlnit atunci mulți membri ai familiei noastre într-o explozie de bucurie și de dragoste pe care n-am s-o uit niciodată. Regele Constantin și Regina Anne-Marie, Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al bulgarilor și ceilalți invitați de seamă cu care am același sânge, prin Regele Mihai și Regina Ana, mi-au arătat multă simpatie.
Condoleanțe și profunda mea compasiune Majestății Sale Regina Anne-Marie, vărului meu, Alteța Sa Regală Principele Pavlos, Majestății Sale Reginei Sofia, Majestății Sale Regelui Felipe (nașul meu de botez) și tuturor membrilor familiei noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în lumina cea veșnică!”, a transmis Nicolae al României, pe o platformă de social media.