Situație inedită la Matei Balș, după înmulțirea cazurilor de Covid 19. Decizia de ultim moment a conducerii
Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“ nu mai are loc pentru cazuri de COVID-19. Este plin și nu mai face internări. Ce se întâmplă cu numărul cazurilor de infectare, și câte s-au înregistrat astăzi, în continuare.
La Institutul „Matei Balș“ nu se mai fac internări
Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“ a ajuns la capacitate maximă în privința locurilor pentru pacienții infectați cu COVID-19. În prezent, toate cele 640 de paturi din unitatea medicală sunt ocupate.
Ce se va întâmpla cu pacienții? Potrivit medicului Adiran Marinescu, aceștia vor fi transferați la spitalele suport. Ar mai fi 150 de paturi libere (dintr-un total de 450) la Institutul „Victor Babeș“, dar cadrele medicale estimează că acestea se vor ocupa rapid până la sfârșitul săptămânii. Unitatea medicală a preluat deja 15 pacienți de la Colentina, fiind vorba despre persoane care nu au nevoie de intervenții chirurgicale.
„În momentul ăsta nu sunt locuri libere și este clar că cifrele din ultimele zile se văd în plan practic, la spitalele de boli infecțioase. Sigur că vom face și externări și lucrurile vor merge în continuare.
Trebuie tras un semnal de alarmă. Dacă situația va merge în sensul creșterii acestui număr de îmbolnăviri, să se depășească de capacitatea de internare, și în secțiile normale și la ATI“, a spus medicul Adrian Marinescu.
Coronavirus în România. Câte cazuri s-au înregistrat azi
Până în prezent, în țara noastră au fost confirmate 22.760 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 345 în ultimele 24 de ore, reprezentând cea mai mare creștere din ultimele aproximativ 6 săptămâni. În data de 7 mai, numărul de cazuri depășea 390. În acest moment, la Terapie Intensivă sunt internați 178 de pacienți.
„Și avem o creștere accentuată a numărului de cazuri. Printre altele, directorul medical de la spitalul județean este pozitiv“, a declarat un cadru medical.
Până acum 16.308 de persoane au fost declarate vindecate și externate.