Au trecut două luni de când pandemia de coronavirus ne-a schimbat viața tuturor. În luna martie au apărut primele cazuri de coronavirus și în România, motiv pentru care au început să fie luate măsuri de urgență, pentru a evita un dezastru precum cel din Italia, acolo unde au murit, până în prezent, peste 30.000 de decese. Astfel, majoritatea companiilor au fost închise, s-a instaurat izolarea la domiciliu și iesirea din casă numai pe bază de declarație pe propria răspundere.
În prezent, România numără peste 15.000 de infectați și aproape 1000 de decese, iar Guvernul a anunțat relaxarea măsurilor de pe data de 15 mai, dar și trecerea de la stare de urgență la stare de alertă. Astfel, de vineri, economia țării va fi repusă în mișcare, deși este greu de crezut că se vor putea recupera pierderile uriașe înregistrate în aceste două luni.
Bisericile, parcurile, muzeele, saloanele de înfrumusetare și cabinetele stomatologice vor fi deschise, însă restaurantele și mall-urile continuă să rămână închise. La fel și evenimentele, dar și competițiile sportive.
Aceste două luni au fost dificile pentru toți medicii din România, care au fost nevoiți să lupte cu un dușman necunoscut, fără a cunoaște exact tratamentul împotriva coronavirusului, dar mai ales fără să aibă echipamentele de protecție necesare. Unii dintre ei muncesc câte 18 ore pe zi, încercând să salveze cât mai multe vieți și sunt la un pas de extenuară. Însă, cel mai mult suferă pentrucă nu pot fi alături de familiile lor. Medicii care lucrează în spitale care tratează pacienți de covid au fost cazați la hotel și spun că sunt în pragul disperării:
“Nu mi-am văzut copiii de 50 de zile. Am doi băieți mici. Vorbim zilnic la telefon, însa mă topesc de dorul lor. Mă simt a nimănui. Visez la momentul în care totul se va termina și mă voi putea întoarce liniștită la familia mea. A fost cea mai grea perioadă din viața mea. Sunt mulțumită de ceea ce am reușit la spital, dar și extenuată. Și fizic, și psihic”, ne-a declarat un medic al spitalului “Matei Balș” din Capitală.