Dana Rogoz, situație delicată. Actrița va naște într-un vârf al pandemiei. Ce se întâmplă cu cea de-a doua sarcină și cum se simte viitoarea mămică în prezent.
Dana Rogoz mai are puțin și intră în luna a 8-a de sarcină. Actrița urmează să nască peste aproximativ o lună, când ne vom afla într-un vârf al pandemiei, autoritățile anunțând că în luna aprilie se vor înregistra foarte multe cazuri de pacienți infectați cu COVID-19 în România.
În prezent, vedeta respectă toate regulile impuse de oficiali, așa că de ceva vreme stă în casă, unde se autoizolează alături de soț și copil. Cu toate acestea, actrița trebuie să meargă la spital, pentru a face controalele necesare. Totul decurge cum nu se poate mai bine acum, a clarificat Dana Rogoz într-un interviu.
„Sarcina e în regulă. Urmează să merg la control săptămâna viitoare. Atunci va fi și prima mea ieșire. Momentan Radu (n.r soțul) se ocupă de cumpărături, doar că va trebui să am și eu ieșirile de sarcină. Voi încerca să merg la cabinet, dar morfologia va trebui făcută în spital. (…) Ar trebui să nasc într-un vârf al pandemiei”, a declarat actrița în emisiunea ”Răi da Buni”, într-o intervenție prin Skype.
Viitoarea mămică a început să aranjeze camera bebelușului. Pătuțul micuței a fost adus acasă miercuri, apoi a fost montat și așezat la locul lui. Acum, mai rămâne să vină doar micuța pe lume.
„Azi ne-a ajuns acasa patutul pentru bebelina. Acum urmeaza sa dorm, pentru prima oara, langa el. Si pana o sa atipesc si o sa ma fure alte vise, o sa ma uit din patul meu la patutul ei si o sa imi imaginez in detaliu scene pline de gingasie din viata noastra de familie marita”, a scris Dana Rogoz, pe Instagram.