Lu Yuguang, jurnalist al postului chinez de știri Phoenix TV, pare să fie singurul reporter care a reușit să obțină acces exclusiv pentru a transmite evenimentele din mijlocul soldaților ruși după invazia Ucrainei, scrie The Guardian.
Îmbrăcat într-o jachetă și cu o cască militară pe cap, Lu Yuguang își începe transmisiunea cu o relatare din unul dintre cele mai fierbinți puncte din Ucraina după declanșarea războiului: „Sunt în prima linie în Mariupol”.
Reporterul chinez pare să fie singurul corespondent care relatează din mijlocul trupelor ruse. El se află în Ucraina de la începutul invaziei, în urmă cu aproape trei săptămâni și a transmis până acum din mai multe orașe ucrainene aflate sub asediul rușilor.
Pe 2 martie, Lu Yuguang a realizat un interviu cu liderului republicii autoproclamate Doneţk, Denis Puşilin, și a constat atunci că miliția Donețk nu poate face față armatei ucrainene.
„Dar, cu ajutorul forţelor ruse, miliţia din estul Ucrainei a eliberat 40 de zone rezidenţiale din cadrul structurii administrative. Victoriile continuă să se extindă”, a adăugat el.
Reporterul postului Phoenix TV este un jrunalist cunoscut în China. Potrivit descrierii sale de pe site-ul televiziunii unde lucrează și a articolelor din presa chineză, Lu a fost ofițer al Marinei Armatei Populare de Eliberare, care a trăitcâteva decenii în Moscova.
Potrivit sursei citate, el ar fi primit numeroase premii din partea guvernului și a armatei ruse pentru reportejele sale. Se pare că instituția media unde lucrează ar avea relații bune cu personalitățile din domeniul informațiilor din Rusia.
Profesorul Steve Tsang, directorul Institutului Soas China din Londra, a declarat că el ar fi putut obține acces în interiorul armatei ruse prin prisma relației foarte bune pe care o are cu această țară, sau datorită sprijinului oferit de China guvernului ei.
„Nu se exclud reciproc. Cred că putem fi siguri doar de faptul că Rusia nu ar permite unui jurnalist străin să se amestece cu forţele ruse decât dacă are certitudinea că acesta urmează să le înfăţişeze eforturile într-o lumină pozitivă. Faptul că Lu se află printre ele ar trebui să fie o dovadă a faptului că autorităţile ruse îl cunosc suficient de bine astfel încât să aibă siguranţa că nu va scrie nimic critic cu privire la eforturile de război ale Rusiei”.
Cu puțin timp înainte de declanșarea invaziei, Rusia și China au semnat un acord de „parteneriat nelimitat”, iar ulterior Beijingul a încercat să găsească o cale de mijloc în demersul său de susținere a Rusiei și sancțiunile impuse acesteia de către comunitatea internațională.
În tot acest timp, China s-a străduit să rămână într-o zonă neutră în conflict și a refuzat să catalogheze acțiunea Rusiei drept „invazie” sau „război”.