Limba română este plină de subtilități și particularități lingvistice care continuă să fascineze lingviștii și vorbitorii nativi deopotrivă. Una dintre curiozitățile sale unice este legată de structura unui cuvânt aparent banal. Acesta este singurul cuvânt din limba română care începe și se termină cu o vocală, iar între ele conține doar consoane.
Grupurile de consoane din interiorul cuvintelor sunt, în general, formate din 2 sau 3 astfel de sunete, însă există și excepții de cuvinte care au 4 consoane una după alta. Unul dintre aceste cuvinte este „înspre”, care începe și se termină cu o vocală și în rest are doar consoane. Dacă analizăm structura cuvântului, observăm că începe cu „î” și se termină cu „e”, ambele fiind vocale.
Între aceste două sunete, cuvântul conține doar consoanele „n”, „s”, „p” și „r”. O astfel de combinație este extrem de rară în limba română, ceea ce face din „înspre” un exemplu unic. Acest cuvânt este utilizat frecvent în limba de zi cu zi pentru a indica direcția către un punct sau un loc, cum ar fi în expresii de genul „merg înspre casă”.
Dacă „înspre” a reușit să te surprindă, află că limba română este plină de alte aspecte interesante care o diferențiază de celelalte limbi latine și nu numai.
În limba română există și câteva cuvinte care nu conțin nicio vocală. Exemple precum „cfr”, „hm”, „pst” și „cr” sunt rare, dar utilizate în anumite contexte, în special în expresii interjecționale sau abrevieri.
Cuvântul „electroglotospectrografie” este unul dintre cele mai lungi din limba română, având 27 de litere. Este utilizat în domeniul științific și reprezintă o tehnică de analiză a sunetelor produse de corzile vocale.
Limba română este bogată în regionalisme și arhaisme, care diferă de la o zonă la alta. De exemplu, ceea ce în Moldova este numit „pârjoală”, în Muntenia devine „chiftea”, iar în alte regiuni poate avea denumiri complet diferite.
Româna este singura limbă romanică în care articolul hotărât este atașat la sfârșitul substantivului. De exemplu, „omul” și „cartea” contrastează cu franceza („l’homme”, „le livre”) sau spaniola („el hombre”, „el libro”).
Deși limba română este o limbă romanică, ea include influențe semnificative din limbile slave, turcă, maghiară și greacă. Are însă și numeroase cuvinte unice, care nu pot fi traduse ca atare în alte limbi. Câteva exemple în acest sens sunt: „baci” (păstor), „mărțișor” și „dor”, unice în peisajul lingvistic.