Singurele băuturi alcoolice care nu te îngrașă. D-astea poți să bei câte vrei tu

de: Dumitrache Diana
11 10. 2020

Dacă îţi place să consumi ocazional alcool, însă ai reţineri din cauza faptului că multe dintre băuturi îngraşă, este timpul să afli că există şi excepţii. Renunţă la bere sau la vinurile dulci şi încearcă variantele de mai jos!

Care sunt băuturile alcoolice care nu îngraşă

Este cunoscut faptul că băuturile alcoolice trebuie evitate atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus, însă uneori este sănătos să guşti din adevăratele plăceri ale vieţii. Dacă te întrebi de ce alcoolul îngraşă, se pare că odată ajuns în organism, acesta este prioritizat de ficat care îl metabolizează înaintea grăsimilor şi zaharurilor, acumulându-se astfel acizii graşi. Mai mult, se pare că îţi produce poftă de alimente nesănătoase. Din fericire, nu este nevoie să renunţi de tot la consumul de băuturi alcoolice, ci le poţi alege pe cele mai sărace în calorii.

De exemplu, vodca are 230 de calorii pe 100 de ml, asta datorită faptului că nu conţine deloc zahăr sau vreun alt nutrient. Desigur, aceasta trebuie consumată ca atare, nu în combinaţii cu alte siropuri sau fructe. O altă variantă uşoară poate fi un pahar de vin sec sau demisec. Cu doar 115 calorii, acesta nu trebuie amestecat cu alimente bogate în carbohidraţi, spun specialiştii, ci îl poţi savura alături de un peşte la cuptor sau carne albă la grătar cu legume fierte.

Dacă eşti fan cocktail-uri, atunci poţi apela oricând la un Mojito. Alege, însă, varianta cu puţin zahăr pentru a nu depăşi 150 de calorii. Şampania se află şi ea pe lista băuturilor premise, din când în când, în diete. Cu 130 de calorii pe un pahar, aceasta îţi gâdilă papilele gustative şi îţi oferă imediat o stare de bine. O porţie de tequila cu suc de lămâie proaspătă conţine mai puţin de 200 de calorii.

Singurele băuturi alcoolice care nu te îngrașă. D-astea poți să bei câte vrei tu

Martini, o variantă clasică

Un pahar de Martini poate fi şi el o variantă extraordinară de a servi alcool fără să te gândeşti toată seara la faptul că ai depăşit caloriile din ziua respectivă. Un asemenea cocktail are doar 100 de calorii. Deliciosul rom este şi el recomandat persoanelor care au probleme cu greutatea, însă trebuie consumat simplu, nu în amestec cu alte ingrediente. O porţie de whisky are 70 de calorii. Numai bine, nu-i aşa?

În final, indiferent de variantă pe care o alegi este important să consumi alcool cu moderaţie!