Singura jucătoare de care Simona Halep se teme. Concurează și ea la Australian Open

de: Iulia Statie
19 01. 2022

Simona Halep a rămas marcată de momentul în care a pierdut un meci la New York. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis la nivel mondial, însă se teme de o altă colegă de breslă. Sportiva concurează și ea la Australian Open, așa că fanii o să poată să o vadă!

De ce jucătoare de tenis se teme Simona Halep

Colaborarea pe care Darren Cahill a avut-o cu Simona Halep a ajuns la final, însă antrenorul a dezvăluit, când o antrena pe aceasta, că românca are o singură adversară în circuit de care se teme cu adevărat. Se pare că totul ar avea legătură cu de stilul de joc pe care îl are colega de breaslă a sportivei.

Kaia Kanepi, în vârstă de 36 de ani, locul 115 WTA, a reușit să o învingă pe Simona Halep în turul I de la Us Open 2018, cu un scor de 6-2, 6-4. Darren Cahill a vorbit despre această temere pe care o are românca cu privire la stilul de joc abordat de către estoniancă.

Ce a spus Darren Cahill despre Simona Halep

Simona Halep a fost marcată de meciul pe care l-a avut la New York cu Kaia Kanepi. De asemenea, estonianca a reușit să marcheze o victorie la Melbourne. Sportiva în vârstă de 34 de ani a făcut o demonstrație de forță în meciul cu Angelique Kerber, anume 6-3, 6-3, după o oră și 22 de minute.

„La fiecare turneu la care mergem, în special la cele de Grand Slam, Simona mă întreabă mereu pe ce parte de tablou este Kanepi.”, spunea Darren Cahill în trecut, potrivit The Tennis Podcast.

Informații despre Australian Open. Ce trebuie să știe fanii despre jucătoarele românce

Kaia Kanepi o să se întâlnească cu Marie Bouzkova în turul II. În același timp, Simona Halep o să joace cu Beatriz Haddad Maia din Brazilia. Confruntarea o să aibă loc joi, 20 ianuarie, de la ora 12:00, ora României. Partida de tenis o să aibă loc pe Rod Laver Arena, cel mai important teren.

Sorana Cîrstea și Kristina Kucova o să joace joi dimineața, la ora 4:00, ora României. Tot atunci o să se întâlnească și Irina Begu cu Elise Martens. De asemenea, în cazul în care Emma Răducanu și Simona Halep o să treacă de turul II, ele o să joace în meci direct în turul III la Australian Open.

Mulți o să le urmărească pe jucătoarele românce cu sufletul la gură pentru a se bucura de o nouă victorie sau a suferi la o înfrângere, ținând cont că acestea se bucură de foarte mulți fani.