Simona Hapciuc, bătaie cu prezentatoarea de la Antena Stars?! A venit și Poliția: ‘Am ajuns la terapeut din cauza ei’

de: Ana Chivu
26 11. 2021

Fanii Simonei Hapciuc sunt șocați de cele auzite recent despre aceasta. Autoritățile au intervenit între ea și un alt personaj cunoscut publicului larg. Ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns în acest punct? Fosta concurentă de la ‘Survivor România’ și-a ieșit din fire.

Scandal în showbiz-ul românesc: Simona Hapciuc s-ar fi bătut cu o prezentatoare de la Antena Stars

Scene șocante în showbiz-ul românesc! Nimeni nu se aștepta la așa ceva de la două vedete cunoscute. Mai exact, Nasrin Ameri ar fi fost bătută cu sălbăticie de colega ei de platou. Autoritățile au intervenit imediat, iar gazda matinalului de la Antena Stars ar fi ajuns pe mâna medicilor, arată cancan.ro.

Incidentul greu de crezut ar fi avut loc azi într-o baie de lângă platoul emisiunii ‘Star Matinal’, unde bruneta a fost bătută cu brutalitate de fosta concurentă de la ‘Survivor’. Totul s-ar fi întâmplat în timpul unei pauze publicitare, moment în care blonda a sărit din senin la bătaie.

Cele două nu se mai suportă de luni bune

Acestea au totuși un istoric împreună, pentru că se pare că Hapciuc nu o are deloc la inimă pe prezentatoare deja de mult timp. Nu se știe ce au avut mai exact de împărțit, dar cert este că evenimentul s-a încheiat cu un apel la 112 și cu solicitarea intervenției Ambulanței.

Nasrin a fost transportată de urgență la spitalul Elias unde a fost supusă unor investigații din partea medicilor, mai arată sursa citată. Moderatoarea are leziuni la nivelul mâinilor, capului și feței, iar în urma incidentului violent a mărturisit că intenționează să depună plângere împotriva Simonei Hapciuc.

Cea din urmă este de altă părere și susține că nu a existat nicio bătaie, iar întreg scandalul este unul inventat de Nasrin. Aceasta neagă că  ar fi agresat-o, dar mărturisește totuși că a existat un schimb de replici în afara platoului.

„Am ajuns la terapeut din cauza ei”

„Din punctul meu de vedere nu s-a întâmplat nimic. A fost o altercație ușoară, nu a existat bătaie sau ceva … Eu am plecat și, ulterior, se pare că Nasrin a făcut o întreagă regie, a chemat poliția.

Să se demareze o anchetă și să se ceară imaginile de pe camerele din platoul de la Antena Stars și atunci o să se vadă că nu a existat nicio altercație care să ducă la vreo leziune a ei.

Nu au existat loviri! A fost vorba despre o ceartă între femei, nu avea cum să existe nicio altercație pentru că era toată lumea acolo și s-au băgat între noi. Noi nu ne-am înțeles niciodată și pur și simplu lucrurile dintre noi au escaladat.

Eu le-am cerut în mod repetat producătorilor să vorbească cu ea și să mă lase în pace. De trei luni și jumătate m-a terorizat psihic. Am ajuns la terapeut din cauza ei”, a Simona Hapciuc, pentru sursa citată.