Simona Halep și-a speriat fanii cu o poză pe Instagram: „Pari bătrână, ai riduri”. Cum arată

de: Andrei Simion
11 10. 2019

Simona Halep se află în perioada de recuperare, după accidentarea suferită la spate. Campioana de la Wimbledon încearcă să se relaxeze cât mai mult înainte de Turneul Campioanelor și își face timp pentru câteva călătorii. Ultima fotografie postată pe Instagram este făcută în fața Domului din Milano. Fanii nu au fost însă prea încântați de ea.

Simona Halep s-a fotografiat la Domul din Milano. A primit sute de mesaje pe Instagram

Numărul 6 WTA și-a făcut, în cele din urmă, timp și pentru ea, după ani în care nu a făcut altceva decât să tragă tare la antrenamente și să participe la turneele de tenis din întreaga lume. Sportiva se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită la spate și a mers în vacanță în Italia.

Simona s-a fotografiat în fața Domului din Milano și a postat poza pe Instagram, unde a primit peste 22.000 de aprecieri în mai puțin de o oră. Fanii au bombardat-o cu mesaje, dar printre ei s-au aflat și câțiva care i-au atras atenția că i-au apărut câteva riduri.

Foto: Instagram Simona Halep

„Ai pus efect? Pari bătrână”, i-a scris un internaut, în timp ce o altă utilizatoare a rețelei de socializare a comentat: „Riduri adânci de expresie. Trebuie să te îngrijești mai mult.”

Alții s-au ținut de glume și i-au amintit de cererea în căsătorie făcută de iubitul ei, Toni Iuruc: „Acum că te-ai decis să îl lași să se mărite cu tine ți-a venit inima la loc 🙂 o zi minunată, să fiți iubiti,” i-a scris un fan.

Domul din Milano, în fața căruia s-a fotografiat Simona Halep, este una dintre imaginile emblematice ale Italiei și ale Europei. Este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din Italia, după Bazilica San Pietro din Roma și Catedrala Santa Maria din Florența. Are o suprafață de 12.000 mp, o capacitate de peste 40.000 de locuri și o lungime de 157 de metri.