Simona Halep a început recuperarea, după accidentarea suferită la spate și speră să fie gata la timp pentru Turneul Campioanelor. Fostul lider mondial i-a transmis un mesaj surprinzător lui Darren Cahill. S-a fotografiat alături de Daniel Dobre și de ceilalți membri din staff, a postat poza pe Instagram și i-a transmis antrenoruui australian că nu se poate pregăti fără el.
„Nu putem lucra fără tine”, i-a transmis numărul 6 mondial antrenorului australian Darren Cahill. Simona s-a fotografiat alături de Daniel Dobre și de ceilalți membri din staff și a postat poza pe rețelele de socializare, unde a adunat peste 13.000 de aprecieri în doar două ore. Fanii i-au transmis că abia așteaptă să o revadă pe teren.
„Mă bucur să te văd fericită, alături de echipa ta”, i-a scris un internaut, în timp ce un alt fan a comentat: „Sănătate și succes la Turneul Campioanelor.”
„Ai un zâmbet minunat. Și îl vrem pe Darren cât mai repede în echipa ta. În acel moment vom avea toți zâmbetul tău. Abia aștept”, a fost un alt mesaj primit de Simona Halep pe Instagram.
Simona Halep a luat o pauză pentru a putea începe recuperarea după accidentarea la spate. Constănțeanca vrea să fie pregătitiă sută la sută pentru Turneul Campioanelor și face terapie la o clinică din București. Ea s-a ccidentat la spate la Wuhan Open, unde a fost nevoită să abandoneze. S-a încris ulterior la turneul de la Beijing, dar a fost eliminată de Ekaterina Alexandrova și a decis că este timpul să ia o pauză.
Campioana de la Wimbledon s-a retras și de la Kremlin Cup pentru a evita o eventuală accidentare. Simona nu va mai juca nicio partidă până la Turneul Campioanelor. Anul 2019 a fost unul excelent pentru ea. A câștigat peste 5 milioane de euro doar din tenis și și-a trecut în palmares un trofeu de Grand Slam.