19 aug. 2024 | 18:54

Simona Halep s-a pozat așa și a pus imaginea pe internet. Ipostaza demonstrează cât de puternică e FOTO

News
Simona Halep s-a pozat așa și a pus imaginea pe internet. Ipostaza demonstrează cât de puternică e FOTO
Simona Halep s-a pozat așa și a pus imaginea pe internet. Ipostaza demonstrează cât de puternică e FOTO

Simona Halep este într-o formă de zile mari și trage tare pentru a reveni la capacitatea la care juca tenis înainte de suspendare. Sportiva a publicat recent o fotografie pe internet, iar cei care o urmăresc au fost uimiți să o vadă așa.

Cum a apărut Simona Halep pe internet

La începutul acestui an, Simona Halep a primit verdict favorabil din partea TAS și s-a întors pe terenul de tenis. Pauza prelungită și-a spus însă cuvântul, iar sportiva a pierdut meciurile de la primele turnee de după revenire. Forma fizică și accidentările au determinat-o să ia o pauză de la competiții și să se concentreze asupra refacerii.

Chiar dacă nu participă la turnee, Halep face tot posibilul pentru a fi în cea mai bună formă. Ea a publicat pe Insta Stories un selfie făcut în oglindă, la sală, după antrenament. Sportiva are un zâmbet larg pe față, în timp ce tricoul transpirat arată că a avut parte de un antrenament intens.

Potrivit sport.ro, jucătoarea de tenis plănuiește să revină pe teren în luna septembrie și speră să primească un wildcard pentru a participa la turneul de la Seoul. Până atunci, se concentrează asupra antrenamentelor și speră să scape de accidentări.

Simona Halep s-a pozat așa și a pus imaginea pe internet. Ipostaza demonstrează cât de puternică e FOTO

Fotografia publicată de Simona Halep

Anunțul făcut la începutul lunii

Simona Halep a spus, într-un interviu acordat la începutul lunii, că se antrenează pentru a reveni la forma în care era înainte de suspendare și de scandalul de dopaj. Sportiva a spus că vrea să facă din nou performanță în tenis, iar dacă nu va mai reuși, își dorește să se concentreze asupra vieții de familie și să aibă copii. Halep a fost căsătorită cu Toni Iuruc, dar au divorțat după aproximativ un an de mariaj.

”I-am spus fratelui meu, acum câteva luni, că mă sperie viitorul. Niciodată nu am fost așa, pentru că în tenis te antrenezi astăzi pentru ziua de mâine. Dar, după această experiență prin care am trecut, sunt puțin speriată. (…) Vreau să mă întorc pe teren. Acesta este viitorul apropiat. Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ceea ce am fost, dacă pot. Dacă nu mai pot, aș vrea copii. Acesta este viitorul pe care mi-l doresc: să am copii, să am o familie”, a spus românca, pentru publicația Wearetennis.

Într-un alt mesaj, publicat pe contul ei de Instagram în luna iulie, Simona Halep spunea:

”Vreau să ofer o mică actualizare privind starea mea de sănătate, deoarece am fost departe de teren în ultima vreme. Nu sunt cele mai bune vești, dar am vrut să le împărtășesc cu voi. De câteva luni mă lupt cu o accidentare la genunchi. Este o accidentare pe care nu am mai avut-o până acum și a fost una greu de gestionat, durerea persistând.

A fost o perioadă foarte dificilă (aproape doi ani) din punct de vedere mental și emoțional pentru mine și, pe lângă asta, problemele fizice cu siguranță nu ajută. Am decis să îmi iau timpul necesar pentru a-mi reveni în mod corespunzător, mai degrabă decât să mă antrenez și să joc cu durere.

Instinctul meu a fost întotdeauna să încerc să mă întorc cât mai curând posibil, dar nu sunt o mașinărie, sunt o ființă umană și am nevoie de timp să mă recuperez după tot ce am trăit. Vă voi ține la curent și, ca întotdeauna, vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul vostru permanent. Sper să revin pe teren foarte curând”.

Parteneri
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de două zile. Părinții sunt disperați și fac apel la populație. Copiii erau bursieri la școală și s-ar fi împrietenit cu un personaj dubios
Redactia.ro
Fosta soție a lui Alin Oprea, Larisa Uță, dezvăluiri după 3 ani de la divorț „Nu puteam să plâng, voiam să urlu”
Click.ro
Kamala Harris a primit unul dintre cele mai bune sondaje ale sale din acest an. Surpriză în fieful lui Donald Trump
Digi24
Poza cu vedeta GOALĂ la duș a scăpat pe net! Ce tatuaje INTIME are: S-au văzut TOATE
Vocea.biz
Cum a aflat Victor Slav că iubita lui, Selina, l-a înșelat. S-a întâmplat înainte de Asia Express!
Unica.ro
Philipp Plein și Andreea Sasu, prima apariție oficială în public de când au devenit părinții. Românca a fost răvășitoare
EVZ.ro
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere are de împărțit cu Alin Oprea, după divorț
Spynews
Ungurii au fost pedepsiți. Comisia Europeană i-a dat lovitura finală Ungariei
Capital.ro
Se află în plin divorț, dar au fost surprinși din nou împreună: „Se țineau de mână și se sărutau”
Avantaje
DOLIU IMENS! Toată lumea îl CUNOAȘTE pe ”Salvatore della patria”
Mediaflux
Lora se căsătorește mâine cu Ionuț Ghenu! Cei doi îndrăgostiți devin soț și soție după ce au amânat nunta timp de patru ani / VIDEO
Spynews.ro
Planta menționată în Biblie, recunoscută pentru capacitatea sa de a contribui la „purificarea trupului, a sufletului și a minții"
Realitatea.net
Cum arăta Ioana State de la Asia Express la începutul carierei de comediantă. Imagini cu ea de la prima apariție la iUmor
Antena 1
De unde vine expresia 'a da milităria jos din pod'! Nu te-ai fi gândit!
Shtiu.ro