Simona Halep, reacție clară despre scandalul Novak Djokovic. Abia acum s-a dezlănțuit

de: Gabriel Peneș
26 01. 2022

Simona Halep, reacție clară despre scandalul Novak Djokovic. Fostul lider mondial a revenit în România după partciparea la Australian Open. Primul Grand Slam al anului a fost zguduit de situația în care s-a aflat liderul ATP, Novak Djokovic. Acesta a fost expulzat din Australia din cauză că nu era vaccinat. Simona Halep și-a exprimat din nou, dar mult mai vehement, opinia privind situația creată de campionul sârb.

Simona Halep, reacție clară despre scandalul Novak Djokovic

Simona Halep, reacție clară despre scandalul Novak Djokovic. Fostul lider mondial s-a întors în țară după ce a petrecut o lună în Australia. Jucătoarea din Constanța a câștigat în această perioadă un turneu, la Melbourne Summer Set 1 și a ajuns în optimile de la Australian Open.

Simona Halep a pierdut în fața franțuzoaicei Alize Cornet (32 de ani, 61 WTA), scor 4-6, 6-3, 4-6, nereușind să-și egaleze performanța de anul trecut, când a ajuns în sferturi. Ea a coborât până pe locul 23 WTA, dar românca a arătat un joc destul de bun și o mare disponibilitate la efort.

Este și motivul pentru care Simona Halep își va lua câteva zile de vacanță, după care va participa la turneele de la Dubai (14-19 februarie) și Doha (20-26 februarie).

„De două luni nu am mai avut nicio pauză. Am muncit destul de mult în offseason și aici. Dubai și Doha, merg la ambele (n.r. – întrebată despre ce urmează în programul ei). Iar după, Indian Wells, Miami și Charleston, acesta e planul pe termen scurt”, a spus Simona Halep, conform treizecizero.ro.

Abia acum s-a dezlănțuit

Simona Halep nu a rămas indiferentă față de scandalul Novak Djokovic și problema vaccinării sportivilor. Încă din timpul Australian Open, răspunzând unei întrebări puse tuturor jucătorilor, soția lui Toni Iuruc s-a declarat provaccin, spunând că a ascultat mereu opinia doctorilor și a specialiștilor.

„Eu am fost tot timpul pro vaccin pentru că n-am și vaccinat atunci când a trebuit, chiar de la început. Mereu am ascultat opinia specialiștilor, doctorilor și sunt în totalitate de acord cu ei. Cred că este vorba de ceva global și nu pot eu, care nu mă pricep cu așa ceva, să-mi dau cu părerea, dar într-adevăr a fost o situație dificilă pentru toată lumea”, a spus Simona Halep, la Eurosport.

Simona Halep a fost și mai vehementă la revenirea în România. Chestionată pe marginea aceluiași subiect, dubla câștigătoare de Grand Slam a declarat că respectivul scandal reprezintă o pată pentru tenisul mondial.

Cred că tenisul nu avea nevoie de aşa ceva. Nici n-am fost prea mult implicată, eram în timpul turneului şi chiar nu îmi plac astfel de lucruri. Eu m-am vaccinat, aşa că sunt pro această treabă şi consider că, atunci când sunt reguli şi când specialiştii aşa spun, îi ascult”, a spus Halep, conform spotmedia.ro.

Simona Halep are ocazia de a câștiga din nou puncte multe prin participarea și rezultate bune în turneele la care urmează să ia startul: Dubai (14-19 februarie), Doha (20-26 februarie), Indian Wells (9 – 20 martie), Miami (22 martie – 3 aprilie) și Charleston (4-10 aprilie). Ultima este singura competiție ce are loc pe zgură verde și care va marca și debutul româncei în sezonul pe zgură.