Organizatorii de la Australian Open au luat o decizie ieșită din comun: îi răsplătesc pe sportivii care vin neînsoțiți la turneu. Halep nu se încadrează, așa că ratează banii.
Australian Open, primul turneul de Grand Slam al anului viitor, va începe pe 8 februarie, cu 3 săptămâni mai târziu decât era preconizat. Evenimentul era programat să debuteze la Melbourne pe 18 ianuarie.
„A durat o vreme, dar vestea bună este că pare că vom putea să ținem Australian Open începând cu 8 februarie”, a transmis CEO-ul Tennis Australia, Craig Tiley.
Jucătorii vor ajunge în Australia între 15 și 17 ianuarie și vor intra în carantină timp de două săptămâni, așa încât posibilitatea de infectare cu noul coronavirus să fie diminuată. Apoi, aceștia vor avea la dispoziție o săptămână în care să se antreneze.
„Vor fi condiții stricte, dar după carantină, jucătorii vor putea să stea unde vor vrea, să meargă unde vor vrea, să joace meciuri de antrenament și apoi să participe la AO în fața unui public consistent, într-o atmosferă grozavă”, anunță Tiley.
„Lucrăm în strânsă colaborare cu guvernul statului Victoria în vederea unui program care să ţină cont de nevoile jucătorilor, ale suporterilor, ale partenerilor noştri şi ale personalului, şi care are o mare importanţă pentru economia acestui stat şi a Australiei. Continuăm discuţiile noastre cu autorităţile sanitare locale în legătură cu cerinţele în materie de carantină şi de securitate şi suntem convinşi că vom lua rapid nişte decizii”, a completat acesta
Sportivii vor fi testați de cinci ori pe parcursul perioadei de carantină, în zilele 1, 3, 4, 10 și 14. Ei vor putea petrece cinci ore în afara camerei de hotel: două ore pe terenul de tenis, două la sala de forțe și una pentru a mânca.
Organizatorii de la Australian Open au luat decizia de a-i răsplăti pe sportivii care vin neînsoțiți la turneu cu 7.000 de dolari, conform Punto de Break. Prin această hotărâre, organizatorii doresc să micșoreze riscul de infectare cu COVID-19. Așadar, sportivii au dreptul să aducă doi oameni din staff cu ei, iar cei care nu vor face acest lucru vor fi răsplătiți. Simona Halep nu va primii bani deoarece îi va avea aproape atât de Darren Cahill, cât și pe preparatorul ei fizic.