Simona Halep a făcut primele declaraţii după suspendarea pentru dopaj. Sportiva noastră face dezvăluiri neaşteptate după ce testul de dopaj luat la US Open a ieșit pozitiv. Sportiva a spus cum i-a afectat acest scandal viața. „Nivelul de stres rămâne imens”.
Simona Halep a vorbit cu cei de la Tennis Majors pentru prima dată de la suspendare.
Astfel, sportiva noastră a vorbit deschis despre cei s-a întâmplat și și-a exprimat nemulțumirea față de întârzierea judecării cazului său.
Astfel, Simona Halep a precizat că are programată o audiere în data de 28 mai, dar ITF, care deja i-a respins şi dovezile şi solicitarea de ridicare a suspendării provizorii, poate solicita anularea acesteia.
„Dacă o va face, vor fi opt luni fără ca eu să fi putut juca, din cauza unei suspendări provizorii, şi mi se pare nedrept să stau opt luni fără să joc şi fără să fi avut cea mai mică şansă de a mă exprima în faţa judecătorilor independenţi”, a declarat Simona Halep.
De asemenea, Simona Halep a precizat că nu a folosit niciodată, cu bună ştiinţă, vreun produs interzis şi că de această dată este vorba de contaminarea unui supliment alimentar.
„Nici nu ştiam ce este roxadustat. Nu auzisem niciodată de asta. A trebuit să caut pe internet doar ca să aflu”, mai spune Simona Halep.
În plus, Simona Halep a precizat că din octombrie și până acum a făcut zece teste de urină şi de sânge. Toate au avut rezultat negativ.
Tennis Majors informează că lucrurile relatate de Simona Halep au fost verificate şi că avocaţii ei au confirmat că afirmaţiile sportivei corespund realităţii procedurilor în curs.
„Nici măcar nu ştiu cum sunt, pentru că ultimele luni au fost dificile în plan emoţional. Nivelul de stres rămâne imens, pentru că nu m-aş fi gândit niciodată că aş putea să mă găsesc într-o astfel de poveste. Sunt profund împotriva dopajului şi apăr valorile sportului curat.
Drept urmare, mi-a fost greu să gestionez situaţia la început. În timp, am încercat să rămân calmă şi adevărul este că în interior eu mă simt bine, pentru că ştiu că sunt curată şi că nu am folosit niciodată cu bună ştiinţă o substanţă interzisă. Asta mă ajută să fiu mai bine, dar pentru mine este o perioadă dificilă”, a mai declarat Simona Halep.