Simona Halep, lăudată de organizatorii Australian Open. A intrat în istoria turneului de Grand Slam VIDEO
Simona Halep, lăudată de organizatorii Australian Open. Fostul lider mondial se pregătește în aceste zile pentru debutul în noul sezon. Halep va participa la două turnee, în Melbourne și Sydney, înainte de a lua startul la primul Grand Slam al anului, ce se va desfășura între 17-30 ianuarie. Până atunci, organizatorii Australian Open au lăudat-o încă o dată, pentru prestațiile sale în competiția feminină ce împlinește 100 de ani de existență.
Simona Halep, lăudată de organizatorii Australian Open
Simona Halep, lăudată de organizatorii Australian Open. Numărul 20 mondial își va începe, din 4 ianuarie, tentativa de recuperare a terenului pierdut în 2021. Numărul 20 mondial a declarat la plecarea spre continentul de la Antipozi că și-ar dori să reintre în Top 10 în acest sezon.
Simona Halep va participa, mai întâi, la turneul Melbourne Summer Set, de categorie WTA 250, ce va avea loc între 4-9 ianuarie. După aceea, va fi prezentă la Sydney, la Sydney Tennis Classic, turneu WTA 500, în perioada 10-15 ianuarie. Ambele competiții vor pregăti participarea la Australian Open, primul Grand Slam al anului. Acesta se va desfășura la Melbourne, în perioada 17-30 ianuarie.
Românca a bifat și prima reușită. Organizatorii turneului au clasat-o pe primul loc într-un top al celor mai mari distanțe parcurse de jucătoare la ediția 2021 a competiției. Simona Halep este liderul detașat al ineditului clasament, cu 9,26 kilometri alergați la Australian Open 2021. Și asta în condițiile în care soția lui Toni Iuruc a fost eliminată din sferturile de finală de Serena Williams.
A intrat în istoria turneului de Grand Slam
Simona Halep a avut parte de noi aprecieri din partea organizatorilor Australian Open. Cu atât mai mult, cu cât aceștia sărbătoresc împlinirea a 100 de ani de existență a competiției feminine. Într-un articol publicat pe site-ul oficial al competiției, meciul pe care Simona Halep l-a câștigat contra germancei Angelique Kerber, în 2018, a fost considerată „cea mai convingătoare și dramatică semifinală din istoria turneului”.
„În, probabil, cea mai mai convingătoare și dramatică semifinală feminină din istoria Australian Open, Halep a arătat ca o învingătoare înainte ca Kerber să preia controlul meciului și să ajungă la limita victoriei, după care ea și-a întors fața spre Halep. Românca a condus cu 5-3 în setul decisiv și a avut două mingi de meci la 5-4 și 40-15 pentru ea. Dar după o serie de schimburi teribile, Kerber și-a croit drum către un 6-5 și 40-15 în favoarea sa.
Halep a salvat ambele puncte de meci cu un tenis agresiv, prelungind bătălia spre deliciul spectatorilor din tribunele Arenei Rod Laver. Când partida se apropia de 2 ore și jumătate de joc, la al patra sa minge de meci, Halep a reușit, în sfârșit, să se impună”, scrie ausopen.com.
Partida din 2018 s-a încheiat cu scorul de 6-3, 4-6, 9-7 în favoarea Simonei Halep, care era liderul mondial din acel moment. În finală, Simona Halep a pierdut după o luptă strânsă, în 3 seturi, în fața danezei Caroline Wozniacki, scor 6–7, 6–3, 4–6.
Era deja a treia finală de Grand Slam pe care Halep o pierdea, după cele două de la Roland Garros. Dar, în același an, Simona Halep a reușit să se impună, în fine, în Grand Slam-ul parizian, pentru ca în 2019 să triumfe la Wimbledon.