Simona Halep, interviu plin de emoție, în ziua în care s-a împlinit un an de la ultimul meci. „Au fost multe stări de anxietate, mi se pare nedrept prin ce trec” – VIDEO
Astăzi se împlinește un an de la ultimul meci oficial al Simonei Halep, iar jucătoarea de tenis a acordat un interviu în care a vorbit despre momentele dificile prin care trece și despre problemele uriașe pe care le-a avut după ce a aflat că este acuzată de dopaj. Sportiva le-a mulțumit celor care i-au fost aproape și așteaptă cu mare încredere verdictul de la tribunalul Sport Resolutions, deși au trecut mai bine de opt săptămâni de când a fost audiată.
Simona Halep, interviu emoționat în ziua în care se împlinește un an de la ultimul meci oficial
Simona Halep a acordat primul interviu presei din România, după declanșarea scandalului de dopaj. Fragmente din această discuție au apărut încă de acum câteva zile, dar acum a fost difuzat interviul integral de aproape 15 minute. Momentul are o importantă specială pentru că este chiar ziua în care se împlinește un an de la ultimul duel oficial disputat de fostul lider mondial.
Jucătoarea din România a disputat ultimul meci oficial pe 29 august 2022, când a fost învinsă în primul tur la US Open 2022, de Daria Snigur, o jucătoare din Ucraina care a ajuns pe tabloul principal după ce a jucat partide de calificare. La acest turneu a fost testată Simona Halep, iar după câteva zile a aflat că în corpul ei s-a găsit Roxadustat.
„Un an foarte greu cu multe stări de anxietate și cu multe nopți nedormite. Un an cu mare refuz la ceea ce se întâmplă pentru că mi s-a părut și mi se pare foarte nedrept. Nu am știut să gestionez această problemă la început, dar acum am acceptat că acesta poate fi ghinionul carierei mele și am încercat să o iau ca atare și să fiu puternică.
Am încercat să iau și partea bună a lucrurilor și să mă gândesc la faptul că sunt sănătoasă și mă gândesc și că o să vină și verdictul într-o zi și sper să fie bine pentru mine”, a declarat Simona Halep.
„Este greu să ai așa ceva în viață”
Simona Halep a fost suspendată pe data de 7 octombrie și deși a cerut ca dosarul ei să fie judecat rapid a fost audiată de tribunalul Sport Resolutions la finalul lunii iunie, iar de opt săptămâni așteaptă verdictul. A vorbit din nou despre faptul că nu s-a dopat și a spus că a fost tot timpul foarte atentă cu toate pastilele și suplimentele nutritive pe care le-a luat.
„Nu m-am gândit niciodată că mi se poate întâmpla așa ceva. Doar eu știu cât de atentă am fost la orice medicament, la orice supliment. Mereu au fost controlate, verificate. Nu am crezut că pot să trec prin așa ceva. Persoanele care mi-au fost alături au fost cei din familie și prietenii foarte apropiați. A fost și este o perioadă foarte grea, vreau să le mulțumesc.
Mai ales fanilor vreau să le mulțumesc. M-au copleșit cu bunătatea lor, cu încrederea lor în mine. Au crezut în nevinovăția mea. Asta e enorm, sunt foarte emoționată când vorbesc despre acest lucru. A fost o susținere necondiționată. Este greu să ai așa ceva în viață.
Nu m-am gândit niciodată că o să mi se întâmple așa ceva în carieră mea, doar eu știu cât de atentă am fost la orice medicament și la orice supliment. Nu am crezut că pot să trec prin așa ceva. Sunt multe persoane care mi-au rămas alături și vreau să le mulțumesc pentru că a fost o perioadă foarte grea și încă este foarte grea”, a declarat Simona Halep pentru Eurosport.
Simona Halep se afla pe locul 9 WTA când a fost suspendată, iar această săptămână a început-o pe 1138.