Simona Halep i-a uimit pe jurnaliștii englezi. Ce a spus despre operația la sâni și relația cu Gică Hagi
Simona Halep se pregătește să ia startul la Wimbledon. Ea a vorbit cu jurnaliștii englezi, printre altele, despre operația la sâni și despre relația cu Gheorghe Hagi. Numărul 3 mondial va încerca să-și apere titlul cucerit în 2019 pe iarba londoneză. Jucătoarea din Constanța va fi la prima competiție după accidentarea suferită la Roma la gamba piciorului stâng.
Simona Halep i-a uimit pe jurnaliștii englezi
Campioana a vorbit! Simona Halep i-a uimit pe jurnaliștii englezi cu destăinurile făcute înainte de a lua startul la Wimbledon. Numărul 3 mondial revine în circuitul WTA după accidentarea suferită la gamba stângă în turneul de la Roma. Pe iarba londoneză, Simo va încerca să-și apere titlul cucerit în 2019. Cum anul trecut, competiția a fost anulată din cauza pandemiei, Halep este campioana en-titre a turneului de Grand Slam.
Simona Halep s-a destăinuit înaintea turneului, ce va începe pe 28 iunie, jurnaliștilor de la Daily Mail. Ea a oferit amănunte, inclusiv despre operația de micșorare a sânilor pe care a făcut-o. Dar și despre momentul în care a căpătat încrederea că poate ajunge printre jucătoarele de top ale lumii.
În 2009 am făcut operaţia pe care trebuia să o fac pentru tenisul meu. Apoi, după aceea, în 2010, nu am fost foarte încrezătoare în jocul meu, atitudinea mea a fost prea negativă şi nu am crezut că pot ajunge în vârf. Aşa că a trebuit să am o mulţime de experienţe înainte să cred că pot învinge jucătoare de top. Am avut nevoie de timp pentru a avea senzaţia că sunt suficient de bună. Situaţia s-a schimbat cu adevărat la Roma, la openul Italiei din 2013, unde am ajuns în semifinale şi am început să cred”, a spus Simona Helep, conform sursei citate.
Ce a spus despre operația la sâni și relația cu Gică Hagi
Jurnaliștii britanici au prezentat-o pe Halep ca fiind aromână, ca etnie. La fel ca Gică Hagi, cel mai mare fotbalist român. Favorita numărul 2 de la Wimbledon a amintit despre rolul important pe care acesta l-a avut în viața ei.
L-am întâlnit prima dată când aveam nouă ani. Am cerut o poză cu el. El a fost modelul meu sportiv, felul în care juca şi modul în care se antrena. Era foarte strict şi profesionist şi foarte pasionat de ceea ce face. Este frumos pentru că atunci când am devenit profesionistă am devenit prieteni adevăraţi şi întotdeauna îmi place să îi împărtăşesc câteva sentimente şi să mă bazez pe experienţa lui. Ştie atât de multe despre sport, de fapt iubeşte tenisul şi ştie să joace. Am luat cina şi am vorbit. Îl pot numi prieten, la fel ca pe Nadia Comăneci”, a mai spus Halep, potrivit aceleiași surse.
Ea a fost întrebată și despre moștenirea culturală comună aromână. Halep a precizat că ea se consideră româncă născută în România.
Este greu de explicat chiar şi în limba mea. Suntem diferiţi, puţin, în personalitatea noastră şi în modul în care arătăm. Dar nu vreau să fac greşeli în legătură cu asta. Sunt româncă, sunt născută în România şi am cultura României”, a mai declarat Simona Halep jurnaliștilor englezi.