Simona Halep a acceptat provocarea unui pilot de Formula 1. După ce Valtteri Bottas a postat pe Instagram o poză cu ultimul său bolid de lux, primit cadou de la Mercedes, numărul 2 WTA i-a urmat exemplul și și-a etalat noua achiziție. „#challengeaccepted @valtteribottas”, a scris Simona pe contul personal de pe rețeaua de socializare.
Unul dintre succesele obținute de Simona Halep din tenis a fost, pe lângă banii câștigați la turneele la care a participat, asocierea cu branduri mari precum Nike, Wilson, Dedeman, Dorna, Mercedes și Hublot. Constănțeanca a devenit imaginea acestor companii, care i-au oferit nu doar sume importante de bani pentru aparițiile din spoturile publicitare, ci și cadouri de lux.
Dacă de la Hublot a primit două ceasuri superbe, de la Mercedes a primit modelele AMG C 63 S Cabriolet și Mercedes AMG GT ER Coupe, iar recent s-a ales din partea constructorului german cu un G Wagon Black Edition, al cărui preț ajunge la aproximativ 150.000 de euro.
O campioană adevărată merită să conducă un bolid pe măsură, s-au gândit cei de la Mercedes. Germanii i-au oferit cadou modelul G Wagon Black Edition, după ce săptămâna trecută i-au dat unul și pilotului de Formula 1 Valtteri Bottas, care are contract cu Mercedes.
Pilotul finlandez a fotografiat mașina de lux și a postat fotografia pe contul personal de Instagram, iar exemplul i-a fost urmat de Simona Halep. Sportiva și-a fotografiat bolidul, a pus pozele pe rețeaua de socializare și a adăugat mesajul „simonahalep #Gwagon #blackedition #mercedesamg @mercedesbenzro #challengeaccepted@valtteribottas.”
Simona a primit în ultimii ani mai multe mașini de lux din partea sponsorilor și are acum o colecție impresionantă, așa cum ar trebui să aibă câștigătoarea unui trofeu de Grand Slam: Porsche 718 Boxster GTS, Porsche 911 GTS Cabriolet, Porsche 911 Carrera S, Porsche Panamera, Range Rover, Mercedes AMG GT ER Coupe, Mercedes GLE 450 AMG, Mercedes CLS AMG, Mercedes GLE 43 4MATIC Coupe AMG, Porche AMG GT ER Coupe, Mercedes G Wagon Black Edition.