La începutul acestei luni, pe fondul Pandemiei, Federația franceză de tenis anunța amânarea turneului de la Roland Gaross. Amânarea era cu o săptămână, pe fondul noilor restricții impuse. La primirea acestei vești Simona Halep a reacționat imediat, declarându-se fericită.
Una din favoritele la câștigarea turneului de la Roland Gaross, Simona Halep se poate mândri cu realizări notabile în Franța. În 2018 avea să ajungă în finala turneului de la Roland Gaross, câștigând-o. Acum, odată cu amânarea cu o săptămână, cel puțin, Simona se declară mulțumită pentru că are timp să se antreneze mai mult. Recent sportiva româncă declara:
”Nu vreau să fiu subiectivă, să privesc doar din punctul meu de vedere, dar mie îmi place. Am o săptămâna în plus pe zgură. Din punctul meu de vedere, aș putea să progresez mai mult.
Am citit și ce au spus alți sportivi. Da, o săptămână în plus deranjează puțin calendarul competițional. Mai ales că după aceea urmează turneele pe iarbă”, a spus Simona Halep la TV Telekom Sport.
Odată cu devansarea turneul se va suprapune cu alte trei turnee importante. Este vorba de turneul de la Stuttgard, cel de la Nottingham și cel de la Hertogenbosch. În cazul celor trei oficialii nu au anunțat nicio modificare a calendarului de desfășurare.
După retragerea de la ultimul turneu de Grand Slam, Simona a încercat să se recupereze după accidentarea suferită. Antrenamentele, până la această oră, dar și recuperarea decurg bine, mai spune Simona. Este încrezătoare că la startul turneului de la Roland Gaross va fi în formă și va avea randamentul așteptat.
„De la zi la zi apar probleme, m-am speriat puțin din cauza umărului pentru că nu am mai avut probleme. Darren m-a ajutat mult. Mă încurajează când sunt panicată sau stresată. Am încredere. Mă simt mai bine.
Luni a fost prima zi în care am jucat o oră, nu am forțat foarte mult. Nu am dureri. După 3-4 zile se vede dacă totul e mai bine. Sunt antrenamente bune, în care voi progresa. Sunt câteva luni de când nu am jucat pe zgură,”, declară Simona Halep.
Calificările pentru Roland Gaross, conform noilor date, vor începe de luni 24 până vineri 28 mai. Vor fi urmate de extragerea principală, de duminică 30 mai până duminică 13 iunie. Federația franceză anunța decizia de devansare a turneului la începutul luinii aprilie.
”Sunt încântat de faptul că discuțiile cu autoritățile publice, organele de conducere ale tenisului internațional, partenerii și radiodifuzorii noștri și munca în curs cu WTA și ATP au făcut posibilă amânarea turneului Roland Garros 2021 cu un săptămână. Le mulțumesc pentru asta.”anunța Gilles Moretton, președintele FFT.