Fostul lider mondial Simona Halep o avertizează pe Emma Răducanu, jucătoarea de tenis cu origini românești. Declarația sportivei noastre trebuie luată în serios de tenismena cu tată român și mamă chinezoaică, deoarece îi va folosi în cariera sa. De ce o atenționează Halep pe Răducanu?
Simona Halep (locul 17 în ierarhia WTA) rupe tăcerea despre noua senzație a tenisului feminin mondial. Emma Răducanu, care are doar 18 ani, a făcut spectacol la US Open 2021, unde a și câștigat. Campioana din Constanța are un mesaj pentru sportiva cu origini românești, după succesul din America.
Soția lui Toni Iuruc a vorbit despre Emma Răducanu (18 ani, locul 22 WTA) și succesul de la US Open 2021 al jucătoarei britanice, cu tată român și mamă chinezoaică. Simona Halep participă la Indian Wells, California, la fel ca Emma Răducanu.
Pentru Halep, participarea la turneul american este de bun augur. Sportiva noastră s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells. A învins-o pe ucraineanca Marta Kostyuk (19 ani, locul 58 WTA), cu scorul de 7-6, 6-1, într-o oră și 34 de minute de joc. Nu același lucru putem spune și despre Emma Răducanu, care a luat bătaie de la jucătoarea din Belarus, Aliaksandra Sasnovich (27 de ani, locul 100 WTA), scor 2-6, 4-6.
După calificarea la Indian Wells 2021, fostul lider mondial a fost întrebat despre Emma Răducanu, cea care trebuia să-i fie adversară în turul al treilea, dacă ar fi trecut de Aliaksandra Sasnovich. Halep a lansat un avertisment pentru tânăra sportivă.
„E dificil pentru mine să fac o analiză. În cazul meu, mi-a trebuit mult timp ca să câștig primul Grand Slam, mai câștigasem alte turnee înainte, dar sigur că nu se compară cu un Grand Slam. Așa că nu pot să-mi dau prea mult cu părerea.
Din experiența mea personală, cred că trebuie să aibă foarte mare grijă după o lovitură atât de mare, pentru că la o vârstă atât de fragedă nu are experiența câștigării marilor trofee. În cazul Emmei, este chiar primul titlu din cariera sa. În orice caz, nu poți ști exact cum se simte un jucător tânăr după câștigarea unui astfel de turneu”, a spus Simona Halep, scrie welovetennis.fr.
Partida dintre Simona Halep și Aliaksandra Sasnovich se va disputa în această noapte (duminică spre luni), după ora 01:00, fiind al treilea de pe „Terenul 2″, după meciurile masculine Matteo Berrettini – Alejandro Tabilo și Carlos Alcaraz – Andy Murray.
„Da, da (n.r. primul turneu din postura de femeie măritată)! E un turneu frumos și mereu când vin aici mă simt excelent, îmi place să concurez la acest nivel. Fiecare adversară e periculoasă!”, a precizat Halep, după calificarea în turul III.