Simona Halep a stârnit o adevărată controversă pe rețelele de socializare după ce a postat câteva imagini care i-au pus pe gânduri pe fani. La un an după divorțul de Toni Iuruc, fostul lider WTA pare să-și fi refăcut viața sentimentală, deși nu a confirmat oficial o nouă relație. Presa speculează că sportiva ar avea o legătură amoroasă cu Dorin Mateiu, un influent om de afaceri din România.
Recent, Simona Halep a postat pe Instagram două imagini însoțite de două inimioare, una roșie și una albă. Fotografiile au atras imediat atenția fanilor, mai ales datorită unui detaliu subtil: Sportiva avea brațul întins, sugerând că ar fi ținut de mână pe cineva în afara cadrului.
În contextul speculațiilor despre o posibilă relație cu Dorin Mateiu, un afacerist cu 25 de ani mai mare decât jucătoarea de tenis, internauții nu au ezitat să tragă concluzii.
”Simona! Mă rog la Dumnezeu să fii cea mai fericită fată din lume!” sau ”Ce frumoasă ești, Simo! Bucură-te de acest timp și revino când ești pregătită!”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de fanii entuziasmați pe rețelele de socializare.
Dorin Mateiu, supranumit ”regele mezelurilor din Transilvania”, este un om de afaceri din Alba, cunoscut pentru succesul său în industria alimentară și imobiliare.
El a devenit cunoscut la nivel național după ce a dezvoltat brandul de mezeluri Elit Cugir, o afacere de succes pe care ulterior a vândut-o către gigantul chinez Smithfield.
În prezent, Dorin Mateiu este activ în sectorul imobiliar, deținând proprietăți importante în București, inclusiv clădirea de birouri în care se află sediul First Bank.
De-a lungul anilor, presupusul iubit al Simonei Halep a continuat să investească în diverse domenii, inclusiv imobiliare, financiar și industrial, construindu-și o reputație solidă în mediul de afaceri românesc.
Citește și Simona Halep se întoarce pe teren. Unde și când va juca iar tenis marea campioană a României!
În urma zvonurilor apărute, atât Simona Halep, cât și Dorin Mateiu au negat existența unei relații amoroase între ei. Cu toate astea, fanii sportivei sunt convinși că fostul număr 1 mondial și-a găsit sufletul-pereche după despărțirea de Toni Iuruc, iar imaginile postate recent pe platformele sociale par să confirme acest lucru.
Simona Halep nu a oferit niciun comentariu oficial referitor la viața sa sentimentală, preferând să păstreze discreția în acest sens. Totuși, fanii o susțin și îi doresc fericire, fie că este vorba de o relație publică sau una discretă.
Astfel, rămâne de văzut dacă jucătoarea de tenis din Constanța va alege să confirme sau să infirme zvonurile care circulă, însă un lucru este cert: sportiva continuă să fie în centrul atenției, atât pe terenul de tenis, cât și în viața personală.