Simona Halep va debuta, curând, la turneul de la Wuhan în proba de simplu. Până atunci, însă, a făcut senzație cu rochia pe care a purtat-o la petrecerea jucătoarelor, găzduită de organizatori în debutul competiției.
Simona Halep speră la câștigarea trofeului de la Wuhan, după eșecul de la US Open, când a fost eliminată după al treilea meci. Sportiva noastră mai poate aduna puncte în palmares și mai poate urca în clasamentul WTA.
După US Open, Halep a coborât pe locul 6 și a fost depășită de Bianca Andreescu, sportiva din Canada de origine română, care a câștigat US Open. Până la munca de pe teren, Halep a impresionat prin ținuta aleasă pentru petrecerea jucătoarelor de la Wuhan.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/09/halep-4-1024x620.jpg)
Simona Halep și-a făcut debutul la Wuhan, dar în proba de dublu. Ea a jucat alături de Raluca Olaru. Cele două sportive au reușit să se impună în fața adversarelor.
Înainte de a debuta pe teren, Simona Halep a participat la o petrecere găzduită de organizatorii turneului. Jucătoarele au avut parte de o prezentare de gală, iar Halep le-a eclipsat pe posibilele adversare.
Simona Halep a purtat o rochie roșie superbă, asortată cu niște pantofi bej, cu toc, și a fost așteptată cu covorul roșu.
Sportiva s-a pozat între doi urși panda uriași, iar apoi a apărut într-o altă fotografie ținând în mână un urs panda micuț, unul dintre simbolurile Chinei și în același timp mascota competiției.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/09/Simona-Halep-la-Wuhan-1024x680.jpg)
Simona Halep va debuta la turneul de la Wuhan în compania învingătoarei dintre Strycova și Wang.
Halep este la a şasea sa participare la Wuhan Open. Cel mai bun rezultat a fost semifinala din 2016, când a fost învinsă de Petra Kvitova, care a și câștigat trofeul.
În 2014, Halep a pierdut din primul meci, în turul secund, în 2015 a cedat în optimi, iar în 2017 şi 2018 a pierdut în turul al doilea, tot la debut.