Simona Halep va lua startul la turneul de la Indian Wells, ce are loc în perioada 9-20 martie. Fostul lider mondial s-a pregătit pentru câteva zile la Academia Patrick Mouratouglou, în Franța, unde și-a găsit și antrenorul cu care va lucra în următoarea perioadă. Simona Halep a fost prezentă, marți, la competiția Eisenhower Cup, un turneu-fulger, de o zi, desfășurat în scopuri caritabile, tot la Indian Wells, și dotat cu un premiu de 150.000 de dolari.
Simona Halep a ratat premiul de 150.000 de dolari. Fostul lider mondial este gata să ia startul la turneul WTA 1000 de la Indian Wells, ce se va desfășura în perioada 9-20 martie. Până atunci, jucătoarea din Constanța s-a pregătit câteva zile la Academia Patrick Mouratoglou, în Franța.
Simona Halep va începe colaborarea cu un nou antrenor, recomandat chiar de Patrick Mouratouglou, patronul Academiei și tehnicianul Serenei Williams din 2012.
„A fost foarte bine. O experienţă deosebită. Mă bucur că am făcut acest pas. M-am simţit bine şi a fost o săptămână plină de antrenamente. Sunt bine, m-am antrenat bine şi asta contează. Bineînţeles că se poate juca fără antrenor, dar ca să faci performanţă maximă, din punctul meu de vedere, îţi trebuie cineva alături, care să aibă încredere în tine şi să te ajute în momentele grele să treci peste mult mai uşor. Eu consider că antrenorul este important într-o echipă. Da, este o chestie temporară. O să fie un antrenor de la Academia Patrick Mouratoglou la Indian Wells şi Miami cu mine, şi după aceea o să vedem”, a spus Simona Halep, la plecarea spre SUA.
Simona Halep va fi pregătită de Morgan Bourbon, un antrenor francez în vârstă de 29 de ani. Decizia româncei de a colabora cu Morgan Bourbon pe perioada turneelor WTA din Statele Unite ale Americii a venit după ce în ultima perioadă sparring-partenerul ei a fost francezul Arnaud Restifo, cu care s-a înţeles foarte bine.
Situată pe locul 26 WTA, Halep a fost prezentă, în preambulul competiției de la Indian Wells, la competiția-fulger Eisenhower Cup. Aceasta a avut loc, marți, 8 martie, având la start 8 jucătoare de top. Partidele s-au desfășurat pe durata unui singur super tie-break.
Simona Halep a pierdut întâlnirea cu bielorusa Aryna Sabalenka, scor 7-10, conform sportmedia.ro. Turneul a fost câștigat de noua elevă a lui Darren Cahill, americanca Amanda Anisimova. Aceasta a învins-o în finală pe Maria Sakkari, din Grecia și și-a adjudecat și premiul de 150.000 de dolari.
Halep va debuta la BNP Paribas Open de la Indian Wells direct în turul 2. Ea o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre rusoaica Ekaterina Alexandrova (52 WTA) şi americanca Elvina Kalieva (317 WTA). Competiția este dotată cu premii totale de 8.369.455 de dolari.
Foto: Twiterr/BNP Paribas Open