20 sept. 2020 | 18:31

Simona Halep a făcut gluma zilei la Roma. Toți jurnaliștii au izbucnit în râs

Sport
Simona Halep a făcut gluma zilei la Roma. Toți jurnaliștii au izbucnit în râs
Simona Halep a fost foarte bine dispusă la finalul partidei cu Muguruza

Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma, de categorie Premier 5. Rezultat obţinut după ce a învins-o pe Garbine Muguruza, scor 6-3, 4-6, 6-4. O prestaţie excelentă, iar jucătoarea de pe locul 2 mondial a fost numai zâmbete la conferinţa de presă de după meci. A avut cuvinte de laudă la adresa adversarei sale, pe care o consideră între cele mai bune din lume.

Simona Halep, gluma prin care a amuzat pe toată lumea la conferinţa de presă. Se bucură că a scăpat de Svitolina

„E o jucătoare grozavă, câștigătoare de Grand Slam. Şi învingătoare în atât de multe meciuri cu jucătoare importante. În opinia mea, este una dintre cele mai bune jucătoare din lume chiar dacă nu se află în Top 10 WTA. Nu contează asta”, a declarat Simona Halep la conferinţa de presă de la Roma.

Cu punctele pe care le câştigă pentru calificarea în semifinale la Roma, Muguruza va urca două locuri în clasamentul WTA. Şi va fi pe 15 la actualizarea care va avea loc după turneul de la Foro Italico. Garbine Muguruza a câştigat două titluri de Grand Slam în carieră. S-a impus la Roland Garros 2016 şi la Wimbledon 2017.

Simona Halep nu ştie încă pe cine va înfrunta în ultimul act de la WTA Roma. Adversara ei va fi aleasă în funcţie de rezultatul semifinalei care se dispută în această seară. În care se vor înfrunta două jucătoare din Cehia, Marketa Vondrousova şi Karolina Pliskova.

Simona Halep a vrut să evite să vorbească despre finală, mai ales că nu ştia cine îi va fi adversară. Iar jucătoarea din România a găsit o modalitate elegantă, dar şi amuzantă. O glumă care a făcut ca toţi jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă să izbucnească în râs.

„E cea de-a treia finală aici. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu joc cu Svitolina, pentru că am pierdut de două ori cu ea”, a spus, zâmbind, Simona Halep.

Elina Svitolina a devenit o adevărată sperietoare pentru Simona Halep, pentru victoriile din finalele de la Roma

Simona Halep a fost învinsă de Elina Svitolina în finalele pe care le-a disputat la WTA Roma, în 2017 şi 2018. Pentru ca anul trecut să fie eliminată de Marketa Vondrousova în turul 2. Cea pe care o poate înfrunta luni, în finală.

 

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Exclusiv: Mircea Lucescu, discuție importantă în fața casei. Cu cine s-a văzut antrenorul
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro