Simona Halep tocmai a trecut în turul doi la Australian Open, după un meci disputat cu Jennifer Brady. Simona a salvat trei mingi de set în primul act şi a reuşit să revină şi să câştige în tie-break. A doua rundă a întâlnirii a fost cruntă pentru americancă, aceasta nemaireuşind să obțină decât un singur game în fața campioanei noastre. Scorul a devenit astfel: Jennifer Brady – Simona Halep 6-7, 1-6.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre reușita româncei noastre.
”Simona Halep a făcut niște lucruri deosebite, realizările ei au fost extraordinare. Au fost trei scurte perfecte, ceea ce arată sânge rece. Nu a greșit practic nicio minge. În momentele critice, Simona a avut mai mult curaj decât adversara. La 4:4 a făcut cea mai frumoasă lovitură a meciului, o lovitură de colecție. Darren Cahil e din nou alături de ea, cred că va fi un parcurs bun la Australian Open”, a declarat CTP, la Digi24.
Simona Halep (28 ani, locul 4 WTA) și Jennifer Brady (24 de ani, locul 49 WTA) s-au duelat, marți, în primul tur al turneului din Melbourne. Este a doua întâlnire directă dintre cele două sportive, după cea din 2018, din cadrul turneului din Toronto. Constănțeanca a pierdut atunci primul set cu 4-6, a revenit în setul secund și l-a câștigat cu 7-5 și s-a impus în decisiv cu 7-6.
Sportiva din Constanța și-a propus să câștige Australian Open, dar este conștientă că va avea o misiune dificilă la Melbourne.
„Vreau să câștig foarte mult Australian Open, dar este foarte dificil, în special din cauza temperaturilor. Câteodată este foarte frig, nu îmi este ușor să mă adaptez la astfel de schimbări. Pentru mine a fost foarte greu să reușesc să joc în finala din 2018 din cauza umidității aerului, mi-a pus probleme. Eu trebuie doar să fiu pregătita pentru fiecare meci, doar să joc fără să mă gândesc la rezultat. Nu îmi place să pun presiune pe mine”, a spus numărul 3 mondial.
Simona Halep a câștigat din tenis în întreaga sa carieră peste 35 de milioane de dolari, în timp ce Jennifer Brady a strâns din sportul alb peste 2 milioane de dolari.